~10 zile de fapte bune~

~10 zile de fapte bune~(227)


Ambasada Statelor Unite ale Americii şi American Councils for International Education vă invită să vă alăturaţi la cea de-a cincea ediţie a proiectului 4/4PentruPrieteni.

Inspiraţi de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă şi importantă a vieţii este: ce faci pentru ceilalţi?”, dorim să dedicăm perioada 1- 10 aprilie, comunităţii şi faptelor bune.

Prin proiectul 4/4PentruPrieteni onorăm moştenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King, Jr. şi celebrăm la nivel naţional valorile voluntariatului şi ale prieteniei.

Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, 4/4PentruPrieteni se doreşte a fi o recunoaştere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor.

Ediţia din 2023 va avea loc în perioada 1-10 aprilie şi vă invităm să vă alegeţi o zi în care să dedicaţi o parte din timpul vostru celorlalţi – prietenilor, comunităţii, şcolii – şi să faceţi o faptă bună.

Ne unim forţele pentru a aduce schimbări în bine oriunde ne-am afla. Numărul activităţilor de voluntariat înscrise în proiect creşte cu fiecare an, aşa că rezultatele implicării tale personale în aceste activităţi vor conduce la încurajarea spiritului civic, toleranţei şi responsabilizării sociale, deci cu un pas mai aproape de comunitatea pe care ţi-o doreşti.

Ediţia a V-a a 4/4Pentru Prieteni va include şi o componentă online dedicată coordonatorilor locali şi voluntarilor, cu formatori din România şi din SUA. Dacă sunteţi un ONG, grup de iniţiativă locală, şcoală, liceu, universitate sau alt tip de organizaţie şi vreţi să găzduiţi sau să organizaţi un eveniment în perioada 1- 10 aprilie, vă rugăm completaţi formularul acesta până cel târziu în data de 8 martie 2023. Î

n urma completării formularului, veţi fi contactat de un reprezentant al American Councils. Apoi, programul propus va apărea pe platforma online a proiectului. Activităţile de voluntariat pot fi din orice arie tematică, online sau offline şi dedicate oricărui tip de grup ţintă. Niciodată nu suntem prea tineri sau prea în vârstă pentru o faptă bună, nu-i aşa?

Fiecare activitate înscrisă trebuie să aibă un singur coordonator, care va fi responsabil de asigurarea voluntarilor necesari pentru desfăşurarea activităţii. Reprezentanţii Ambasadei SUA în România şi ai Consiliilor Americane pentru Educaţie Internaţională vor participa pe teren la varii activităţi, în funcţie de disponibilitate.

Informaţii complete despre program sunt disponibile pe https://www.romania.americancouncils.org/ .

Persoană de contact: Iuniana Mindru, Program Coordinator
Telefon: 0741 740 301
E-mail: 44pentruprieteni@americancouncils.org

Text preluat
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri