HABARNICUL(562)

Un pamflet pe zi

Habarnicul este un sentimental incurabil. Cu cât nu are habar de nimic, cu atât devine mai duios. De câte ori spune o prostie, în stilul său inimitabil, lăcrimează.

Habarnicul trăiește mult, ca orice nesimțit, care nu-și pune mintea la contribuție. Adică, vreau să zic, nu se consumă. Pentru că le pune pe toate la fund, are dosul mare.

Când nu are habar de un subiect anume, individul pozează în visătorul cu mâna la gură. Alteori, ca să facă impresie bună, se bagă precum musca în lapte și, cu toate că suferă de ulcer, unde nu-i fiebe oala. Pentru că face parte din categoria zburătoarelor, este considerat un aerian. Îi place lui să stea pur și simplu atârnat.

De-a dreptul dezastruos pentru societatea noastră multilateral dezvoltată, habarnicul ocupă mereu câte o funcție importantă în stat. Când se află la guvernare, e prăpăd!

Habarnicul ajunge de multe ori șeful unor profesioniști veritabili, pe care, în stilul caracteristic prostiei care îl domină, îi aduce la disperare. Știți cum este să primiți indicații de la un bou!

El îți spune anapoda ce să faci, după care te măsoară din cap până-n picioare cu ochii lui mari și blajini. Habarnicul și-a făcut, ca vițel, ucenicia la poarta cea nouă. Dacă nu s-ar fi dus părinții după el, că se încheiase anul școlar, ar fi stat și acum acolo. De câte ori are ocazia, ca un veteran al prostiei ce este, evocă anii tinereții sale de vițel utecist la poarta nouă. Când intenționează să cumpere un produs nou, proțăpindu-se la tejghea, arată cifra nouă.

Habarnicul stă prost cu cultura generală, motivând că totul i se trage de la secetă. Ca mijloc de transport, îi place la nebunie pluta. Când îl apucă isteria, și asta se întâmplă destul de des, îi înjură pe edili pe motiv că nu sunt suficiente locuri de parcare pentru plute.

Habarnicul e bătut în cap. Nu numai de soare. În copilărie, din câte înțeleg, era folosit ca diapazon, cu toate că singur mărturisește că nu are nici acum ureche muzicală.

Ca guvernant destoinic al patriei, habarnicul se remarcă prin măsurile de-a dreptul idioate pe care le ia în domeniul peste care a fost parașutat politic. De altfel, în ultima vreme, asistăl la o invazie de habarnici, care au fost lansați pste tot.

Există și o categorie parșivă a habarnicului. E vorba de habarnicul căruia nu-i pasă de cei care l-au votat și de soarta țării. Când se află în Parlament, de pildă, stă toată ziua cu mâna în nas și habar nu are ce se discută!

Instituțiile statului sunt pline de indolenți ca el, cu excepția mirosului greu de lene, nu lasă nimic în urma lor. E o tragedie că soarta unei națiuni a ajuns pe mâna habarnicilor!

Ce-i drept, habarnicul este un suferind. Îl doare-n cot de toată lumea! Unii specialiști, analizând un astfel de specimen, au răsturnat până și teoria prostiei, spunând că totuși aceasta doare! E o noutate în domeniu

După cum se strâmbă habarnicul, s-ar putea să existe un sâmbure de adevăr în toată această poveste. Nu vedeți ce față schimonosită are habarnicul? Pe urmă, de câte ori spune o prostie, se aude un oftat ușor, ca de codană, chiar un icnet...

Habarnicul confundă infantilismul cu copilăria, motiv pentru care se alintă și scâncește în permanență. Ca să tacă, trebuie să-i bagi iute, cât mai iute cu putință, chiar cu piper sau paprika, biberonul prostiei în gură. Abia atunci se liniștește.