Macheta memorialului dedicat lui Ivan Patzaichin la Tulcea

Macheta memorialului dedicat lui Ivan Patzaichin la Tulcea(467)


La Festivalul Ivan Patzaichin, care începe astăzi la Tulcea, vor fi prezentate planurile și macheta ansamblului arhitectural ce va fi amplasat pe Faleza ce-i poartă numele. Acestea vor fi disponibile de la ora 19:30, la deschiderea oficială a Festivalului, când va avea loc un concert acustic susținut de Urma, însoțit de primul spectacol cu drone și lumini ce poposește la Tulcea.

La deschidere vor fi prezenți, pe lângă președintele CJ Tulcea - Horia Teodorescu, primarul orașului - Ștefan Ilie, și Mihai Covaliu – președintele COSR, Laura Badea, Ionuț Popa – președintele clubului Dinamo și Ivona Potzaichin-Rusu, președinte al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

Memorialul pentru Ivan Patzaichin va fi realizat de cinci artiști - Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan, GyarfasOlah –sub viziunea curatorială a lui Teodor Frolu, partener al lui Ivan Patzaichin în ultimii 10 ani în toate proiectele de dezvoltare realizate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Macheta monumentului va fi disponibilă, pe toată durata festivalului, la Muzeul de Artă Tulcea.

Astăzi, 5 septembrie, se împlinesc exact 50 de ani de la faimoasa cursă de calificări în care lui Ivan i s-a rupt pagaia în primii metri de la start.A avut prezența de spirit să continue cursa, deși a ajuns la final la mai bine de 2 minute după ceilalți concurenți. Însă a intrat în recalificări, și astfel a ajuns să câștige medalia de aur la 1000 m canoe simplu.

Finala s-a disputat pe 9 septembrie 1972. Anul acesta, pe 9 septembrie, vom organiza pe scena Festivalului (la Gara Tulcea), o seară de rememorare a Jocurilor Olimpice de la Munchen. Vor participa Ivona Potzaichin-Rusu, Ovidiu Ioanițoaia, Toma Simionov, Vasile Dîba, Florin Popescu, Georgeta Andrunache, Elena Fidatov, Cătălin Cîrnu, Cătălin Tolontan, Cristian Gațu și Ștefan Birtalan, într-o discuție moderată de jurnalistul TVR Mihai Rădulescu.

La acest Festival avem prilejul să marcăm faptul că Delta Dunării se dovedește, în continuare, un rezervor nesecat de campioni ai sporturilor nautice.De exemplu, doar comuna Crișan (cu satele Crișan, Mila 23 și Caraorman) a dat 25 de campioni olimpici și mondiali, printre care Ivan Patzaichin, Toma Simionov și Serghei Covaliov.

Cătălin Chirilă, lipovean din Deltă, la fel ca Ivan, îi duce moștenirea mai departe. După rezultatele de excepție din acest an, va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Tulcea, iar ceremonia de decernare a distincției va avea loc pe scena Festivalului, în seara de sâmbătă, 10 septembrie, în prezența antrenorilor Vasile Miron și Florin Popescu (tot un elev al lui Ivan Patzaichin).

De marți până joi, Festivalul călătorește, în caiace și canotci, de la Tulcea până la Mila 23 unde vor fi prezentate planurile unui muzeu ce urmează a se ridica în memoria lui Ivan Patzaichin și va fi vernisată expoziția de fotografie „Oamenii Deltei” a lui Dragoș Lumpan.

Vineri și sâmbătă, la Tulcea, Festivalul Ivan Patzaichin invită copiii și adulții la ateliere și competiții sportive de vâslit pe Lacul Ciuperca,la vernisajul expoziției Provocări și răspunsuri pe Dunăre - Ungaria și navigația pe Dunăre în perioada interbelică laCasa Avramide și la concertele de la Gară (SUBCARPAȚI, TUMBE, RUSALKA și ZAGĂN în prima seară, ALTERNOSFERA, DIMITRI’S BATS și BLANĂ BOMBĂ în cea de-a doua seară).

Sâmbătă va avea loc o conferință pe tema Soluții de dezvoltare durabilă în Tulcea și Delta Dunării, ca parte din seria de dezbateri Apele Unite ale României, un proiect care are ca scop democratizarea accesului la apă pentru un număr cât mai mare de cetățeni, înțelegerea de către aceștia a valorii râului și raportarea lui la oraș și la comunitate. Conferința va aborda tema valorificării culturale și economice a apei, oferind exemple de inițiative și proiecte din județul Tulcea.
Festivalul Ivan Patzaichin este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 împreună cu Primăria Municipiului Tulcea, Consiliul Județean Tulcea și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Sponsor principal: Kaufland România.

Festivalul beneficiază și de sprijinul AQUA Carpatica, Fundația Bosch Romania, Heineken România și al partenerilor Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23: ARBDD - Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, DC Communication, Romanian - American Foundation, Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar București, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea,Green Village, Deltaica, Ivan Pescar, Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța, Apele Române.
Parteneri media: Agerpres, București FM, Citatepedia, Cronica Română, Guerrilla FM, Igloo Media, Info Tulcea, IQads, Smark, Modernism.ro, Munteanu, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio Constanța, Radio Delta, Revista Zeppelin, Știri ONG, Urban.ro

Organizatorii mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor acestui eveniment.

Contact: Raluca Munteanu, tel: 0742-050585,office@rowmania.ro.

https://rowmania.ro/ivan-patzaichin-fest-2022| https://www.facebook.com/RowmaniaPatzaichin

 

PROGRAM FESTIVAL 5 – 10 septembrie 2022

Luni, 5 septembrie - Tulcea

19:30 – 21:30 Deschiderea oficială a Festivalului Ivan Patzaichin - Rowmania 2022

Concert in memoriam Ivan Patzaichin– Urma (acustic) (Faleza Ivan Patzaichin - zona Hotel Delta)
Cuvânt de deschidere
Spectacol cu drone și lumini

Marți, 6 septembrie - Tulcea, Delta Dunării

09:00 Sosirea participanților la punctul de plecare al Caravanei (Faleza Ivan Patzaichin - zona Hotel Delta)

09:30 Moment de presă (Faleza Ivan Patzaichin - zona Hotel Delta)

10:00 Expoziția* proiectului Ansamblului “Ivan Patzaichin” (realizat de Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Teodor Graur, Dan Vezentan, Olah Gyarfas) ce va fi amplasat în 2023 pe Faleza Ivan Patzaichin (Muzeul de Artă)
*Expoziția va fi deschisă între 5 – 10 septembrie, zilnic 09:00-17:00

10:00 START Caravana Apele Unite ale României: Tulcea – Mila 23 – Ziua 1 (Faleza Ivan Patzaichin - zona Hotel Delta)
Parada caiacelor și canotcilor pe Dunăre
Ziua 1 – Traseu: pe Dunăre (Tulcea) – Canal Mila 36 – Șontea (25 km)

Miercuri, 7 septembrie - Delta Dunării

09:00 Ziua 2 – Caravana Apele Unite ale României: Tulcea – Mila 23
Traseu: Șontea - Lacul Băclănești – Șontea - Lacul Fortuna (18 km)

Joi, 8 septembrie - Delta Dunării

09:00 Ziua 3 – Caravana Apele Unite ale României: Tulcea – Mila 23
Traseu: Lac Fortuna - Lacul Văcaru - Lacul Ligheanca - Mila 23 (14 km)

17:00 Prezentarea planurilor Muzeului Ivan Patzaichin și vernisajul Expoziției foto “Oamenii Deltei”, de Dragoș Lumpan

Vineri, 9 septembrie - Tulcea

13:00 – 16:00 Călăuzele Deltei – program educațional pentru copiii din Tulcea și Delta Dunării (lac Ciuperca)
Concurs de vâslit și îndemânare | Parada canotcilor construite de copii | Ateliere educative și recreaționale:
13:00 – 15:00 - ateliere de jocuri cercetășești și infopoint despre ce este cercetășia cu Centrul local LOTUS
15:00 - 16:00 Atelier de fotografie cu Oana Radu Turcu (copiii între 9-14ani)
15:00 – 17:00 - ateliere de pictură coordonate de Centrul EUdivers


16:00 – 16:30 Festivitate de premiere Călăuzele Deltei (Scenă - Gara Tulcea)

17:00 – 18:00 Vernisajul expoziției Provocări și răspunsuri pe Dunăre - Ungaria și navigația pe Dunăre în perioada interbelică (Casa Avramide)
*Expoziția este curatoriată de Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar București și va fi deschisă între 9 – 18 septembrie, zilnic 09:00-17:00

18:30 – 20:00 Seara lui Ivan - imagini de arhivă și rememorarea momentului München 72(Scenă - Gara Tulcea)
- Proiecția documentarului despre Ivan Patzaichin - Iar ca sentiment, un cristal (1986, 11 min., realizat de Ovidiu Bose Paștină)
- La discuție vorparticipa: Ivona Potzaichin-Rusu, Ovidiu Ioanițoaia, Toma Simionov, VasileDîba, Florin Popescu, Georgeta Andrunache, Elena Fidatov, CătălinCîrnu, Cătălin Tolontan, Cristian Gațu și Ștefan Birtalan. Moderator: jurnalistul TVR Mihai Rădulescu

20:30 – 23:00 Concert multi-sound (Scenă - Gara Tulcea)
SUBCARPAȚI | TUMBE | RUSALKA
în deschidere: ZAGĂN Folk Band

Sâmbătă, 10 septembrie- Tulcea

11:00 – 14:00 Soluții de dezvoltare durabilă în Tulcea și Delta Dunării (Sala Mare – Consiliul Județean Tulcea)
Conferință pe tema valorificării culturale și economice a apei, cu exemplificări de inițiative și proiecte din zonă

14:00 – 18:00 Ateliere de educație alternativă pentru copii (Gara Tulcea / lac Ciuperca)
14:00 – 16:00 - ateliere de jocuri cercetășești și infopoint despre ce este cercetășia cu Centrul local LOTUS
14:00 – 17:00-Atelier de reciclare creativă și folosire responsabilă a plantelor cu Laura șiDragoș
14:00 – 17:00-Atelier de construcție de machete de bărci cu Atelierul Mobil
14:00 – 18:00-Ateliere de cusături coordonate de Centrul EUdivers
15:00 - 16:00 Atelier de fotografie cu Oana Radu Turcu (copiii între 9-14ani)


14:00 – 18:30 Descoperă ROWmania– Concurs de vâslit în canotci de 10+1 (lac Ciuperca)

16:00 – 17:00 Festivitate de premiere (Scenă - Gara Tulcea)
Delta Tulcea Triathlon

19:00 – 19:30 Festivitate de premiere (Scenă - Gara Tulcea)
Descoperă ROWmania – Concurs de vâslit în canotci de 10+1

19:30 – 22:30 Concerte Rock`n`Row(Scenă -Gara Tulcea)
ALTERNOSFERA | DIMITRI’S BATS
în deschidere: BLANĂ BOMBĂ
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri