23 aprilie 2021 - Cu 19 voturi ale consilierilor PNL și USR, intră în vigoare cel mai contestat regulament din istoria Constanței.
17 mai 2022 - PSD Constanța depune un proiect de hotărâre pentru modificarea regulamentului parcărilor.
26 iulie 2022- În cadrul ședinței extraordinare, cu 24 de voturi „pentru”, s-a suspendat obligația de plată a tarifului de parcare în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, zilnic, între orele 19:00 și 09:00, până la 31 decembrie, inclusiv.
Atunci, consilierii PSD au cerut, în mod expres, urcarea în dezbatere publică a noului regulament, cel în care sunt trecute modificările propuse de consilierii partidelor reprezentate în CLM Constanța.
11 august 2022- Primarul Constanței dă asigurări că noul regulament va fi urcat pe site-ul instituție „în câteva zile”.
15-19 august 2022- Reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Constanța transmit că noul regulament va fi urcat în dezbatere, în perioada…15-19 august 2022
22-26 august 2022- Reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Constanța transmit că noul regulament ar trebui urcat în dezbatere, în perioada…22-26 august 2022
23 august 2022 - Viceprimarul USR transmite: „Sigur, săptămâna aceasta regulamentul va fi urcat. 100%”
25 august 2022- Proiectul noului Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța NU a fost urcat în dezbatere publică! Mâine se termină săptămâna…
Cine a greșit din 23 aprilie 2021 este evident, neclar este cine minte din data de 11 august!
Să fie primarul PNL, să fie viceprimarul USR sau… Biroul de Presă al Primăriei Constanța?