PENTRU CINE TRAGI CLOPOTELE, FELICIA OVANESIAN ?

PENTRU CINE TRAGI CLOPOTELE, FELICIA OVANESIAN ?(980)


Așadar am avut dreptate! Felicia Ovanesian și-a văzut visul cu ochii înainte de termenul preconizat de domnia sa. A trecut de la cârma unui ONG "altfel", la șefia Primăriei Constanța! În doi ani, i-a pierdut pe drum pe unii din cei mai titrați membri ai ONG-ului. Misiunea era defrișarea pădurilor din fața lui Vergil Chițac, candidat la Primăria Constanța.

ONG-ul cu pricina se mișca la derută în peisajul politic. În realitate, amiralul Chițac se cocoțase în brațele miliardarului Comănescu, fără de care, astăzi, ar șterge puntea cot la cot cu marinarii de pe submarinul galben. Acesta a fost transformat de șefii PNL în buldozerul galben...

Sună bine, alături de demolatorul galben, renume câștigat de Felicia și Chițac, la debutul lor în Primăria Constanța, când au declanșat o campanie de eradicare a cafenelelor cu terasă. De capul lui sau provocat de Felicia Ovanesian, sfânta citty manager, care nu-i dusă nici dânsa prea mult la biserică, Chițac a trecut la demolarea bisericilor!

Aliata lui Chițac, Sfânta Felicia, a reușit să-l scoată din altar și din sărite până și pe Teodosie Tomitanul!
Scandalul generat de trecerea unei bisericuțe pe lista de demolări a Primăriei Constanța a scos lumea în stradă!

Păi, PNL Constanța avea nevoie de o soluție sau de o nouă revoluție? Demolarea unei biserici doar pentru că deranjază esteticul orașului, după ce ani de zile nu s-a sesizat nimeni pe această temă, nu justifică graba celor care s-au întrecut pe sine în a pune în mișcare decizia unei instanțe judecătorești. Cât privește esteticul, se știe acolo sus, câte biserici au rămas fără acoperiș, fără geamuri sau clopotniță...

Tânjeau cumva șefii partidului istoric după o nouă fabulă cu proteste și injurii la adresa lor? Demolarea unei biserici s-a dovedit a fi întotdeauna un subiect periculos. Și nu numai, ci și intrigile bisericești, răfuielile din aceeași categorie. Sunt subiecte sensibile și mă miră faptul că Felicia Ovanesian tulbură în continuare apele pe aceeași temă!

Țara fierbe și stă să dea în foc, iar liberalii toarnă gazul exact acolo unde trebuie ca să încingă spiritele în avantajul lor, dar au dat chix în ultima vreme! Vor să ne demonstreze că nu le este frică nici măcar de DUMNEZEU! Mai ales că au patalama la mână de la o instanță la fel de insensibilă față de biserică...

Nu se face să urăști biserica! Cel mult, să o ignori...Felicia Ovanesian are spume la gură când vorbește despre biserică! Le-a spus-o verde în față popilor că nu vor mai căpăta nimic pe de-a moaca pe listele cu binefacerile Primăriei!

Ce-i asta? Nu este o amenințare directă și înjositoare? Radu Mazăre, considerat un vlăstar al răului, a ajuns arogant după două mandate în fruntea Constanței. Dar nu cu biserica. Felicia Ovanesian seamănă teroare peste tot în Primărie! Disciplina în producție este una, teroarea e alta. Până și "doamnele de fier" ale lumii au fost mai indulgente în anumite privințe!

În altă ordine de idei, nu înțeleg cum a fost posibil ca Vergil Chițac să facă o gafă demolatoare și să anunțe că biserica va fi... demolată! Chiar dacă este invocat conținutul unei hotărâri judecătorești, primarul ar fi trebuit să tempereze din vreme spiritul războinic al celor care ne-au amintit de povestea dramatică a drobului de sare! Căci, până la un punct, nu vedem decât un drob mare de sare, o pisică pesedistă și o lăuză liberală care bocește pe o temă dată.

E drept, agitația care s-a produs a dus la amânarea demolării bisericii din Constanța, dar nu și la liniștirea protestatarilor. După ce și-a căpătat renumele de demolator, sub conducerea cuplului Chițac-Felicia, Primăria Constanța și-a pierdut credibilitatea față de cetățeni.

Felicia Ovanesian a pozat, la intrarea sa pe scena politică a orașului, într-un teuton decis să demoleze cafenele din Constanța! Era un gest firesc de răzbunare a tuturor celor care au băut până la revoluție doar nechezol? Nu. Era o primă tentativă de afirmare teribilistă a unei doamne care își dorea de-o viață ieșirea din anonimat! Chiar și prin tertipuri de imagine în măsură să-l plaseze pe primar sub papucul său...

Ceea ce s-a și întâmplat. Suflă careva în fața ei? Respiră șmecherii când trece ea pe holurile Primăriei? Vergil Chițac este prezentat de presă ca fiind condus de Felicia! Am vrut să zic "profesional", dar de unde atâta profesionalism!

Primarul Chițac începe să adune ceea ce a semănat. Dacă se năpustea cu buldozerul galben în bisericuță, era acum în dizgrația tuturor constănțenilor! PNL era ciuruit și pus în mare dificultate. Existau premize ca și PNL să încaseze cât nu putea duce.

Ca răspuns la criticile lui Teodosie, mă aștptam la o reacție mai moderată din partea domniei sale, Sfânta Felicia, în raport cu Prea Înaltul. Așa s-a și întâmplat. În zilele care urmează, probabil vor fi efectuate controale, arma de temut a Feliciei Ovanesiam, în aproape toate bisericile din teritoriu!

Felicia, pentru cine tragi tu clopotele? Sau e doar un hobby? 
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri