Primarii de oraşe se plâng de salariile mici şi de problema incompatibilităţii(1373)
Zeci de primari din toată ţara au luat parte la şedinţa Consiliului Director al Asociaței Orașelor din România în cadrul căruia s-au discutat problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale.
Dorința crescută pentru dezvoltarea calității vieții din orașele românești a adunat peste 50 de primari nemulțumiți de sistemul de funcționare. Cea de-a patra ședință lărgită a Asociației Orașelor din România din 2013 a adus în prim-plan lista actualizată a problemelor cu care se confruntă administrațiile locale în demersul dezvoltării durabile.
Salarizarea primarilor comparativ cu responsabilitățile pe care le au potrivit legii, problema incompatibilității în care se află unii primari din cauza reglementărilor contradictorii sistemului normativ precum și stabilirea numărului de personal și alocarea resurselor financiare pentru asistenții sociali sunt probleme la care asociația continuă să caute soluţii
Ținând cont de situația critică din sistemul sanitar , primarii si-au exprimat nemulțumirile cu privire la desființarea spitalelor, modificarile legislative din domeniul sănătății și strategia de viitor a ministerului sănătății.
Reprezentanții Asociației Orașelor din România speră să fie rezolvată și problema corecțiilor financiare și birocrația excesivă a accesării fondurilor europene care încetinesc îndeplinirea obiectivelor.
Discuțiile s-au desfășurat în prezența mai multor reprezentanți ai administrației centrale, precum şi a Ministrului Sănătății Eugen Nicolaescu, Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu , Deputatul Simona Bucura Oprescu, Ministrul Fondurilor Europene Eugen Orlando Teodorovici , deputatul Florin Urcan și Dorin Ciomag, șef serviciu MDRAP care au luat la cunoștință de dificultățile întâmpinate de edili, în procesul dezvoltării pe plan local.
Asociația Orașelor din România este un participant activ în implementarea și dezvoltarea politicilor publice , găsind prin dezvoltarea locală durabilă , soluția pentru creșterea calității vieții în orașele din România.
În urma consultării cu primarii din orașele membre a fost elaborată Lista problemelor cu care se confruntă administrația publică locală și au fost transmise prim-ministrului și fiecărui minister adrese cu problemele din domeniul de activitate al fiecăruia dintre acestea. Acțiunile Administrației Orașelor din România au ca scop atât dezvoltarea materială cât și consolidarea dialogului între autoritățile publice centrale și cele locale.
Articole recomandate
Ministerul Afacerilor Externe reiterează sprijinul ferm pentru integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei în granițele recunoscute internațional

Primarul din Mangalia bagă consilierii în ședință

Robert Boroianu către Liviu Dragnea: Nu poți să îți dorești să fii premier cu o condamnare penală

Consiliul Local Municipal MANGALIA a votat bugetul pentru anul financiar 2017

Suspiciuni de fals în dosarul lui Nicuşor Constantinescu: Preşedintele CJ Constanţa i-a spus doctorului ce să treacă în scrisoarea medicală. Semnătura diferă

Ce nereguli a descoperit Curtea de Conturi la Primăria Constanța

Deputatul Gheorghe Dragomir: "Guvernul Ponta confundă rectificarea bugetară cu... prognozele de creştere economică!"

Constantinescu a cerut să fie judecat în libertate. Pronunţarea, amânată pentru mâine
