S.C. CONFORT URBAN SRL angajează:
- 1 post de conducător auto – macaragiu în cadrul Compartimentului ridicări auto.
Condiții generale:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice postului;
g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice:
- permis de conducere cat. B, C, E, autorizație de macaragiu, atestat profesional transport marfa, card tahograf.
În vederea selecției, candidatul va depune un dosar care va cuprinde următoarele documente:
· Diplome/Certificatele de pregătire profesională (copii conforme cu originalul);
· Actul de identitate (copie conformă cu originalul);
· CV (în original);
· 1 recomandare (în original);
· Adeverință medicală (în original);
· Cazier judiciar (în original).
Dosarele se depun la sediul societății din mun. Constanta, str. Vârful cu Dor nr.10, Biroul Resurse Umane, începând cu data de 19.04.2022.
Relații la telefon 0241/672299, tasta 7.