MOLOTOV APĂRĂ UCRAINA

MOLOTOV APĂRĂ UCRAINA(640)


Am auzit de multe ori, în situații de criză, revoluții, atacarea unor bănci, proteste, vorbindu-se despre contribuția inestimabilă a sticlelor Molotov la ieșirea din impas. În anumite ipostaze, mai mult în glumă decât în serios, am auzit vorbindu-se despre sticla lui Molotov în diverse tonalități. “Nu dăm Molotov fără sticlă la schimb!” Așa scria pe o plăcuță, la intrarea într-un magazin mixt și sătesc dintr-o oarecare așezare din Ucraina. Încercarea autorităților de a stopa la nivel național comerțul cu sticle Molotov, fără ambalaj la schimb, a eșuat lamentabil! Întreaga producție a fost redirecționată partizanilor, am inclus aici și pe simplii cetățeni, pentru apărarea patriei, Ucraina.

Sticla Molotov a jucat, până acum, un rol important în desfășurarea războiului iscat între Rusia și Ucraina. Ieșiți cu mâinile goale la bătaie, ucrainenii au descoperit, în disperare de cauză, că, bine țintită, sticla Molotov poate fi folosită, ca armă de ocazie de luptă, în al treilea război mondial. Molotov este invenția lui Prometeu cel mic, la o clasă mai joasă, dar care ia pe loc piuitul tancurilor lovite în punctele cheie. Spun unii că a început al treilea război mondial! Nu cred că este cazul să exagerăm în continuare, mizând pe eroismul și dăruirea ucrainenilor! Au luptat realmente cu mâinile goale! Până la momentul în care cineva a avut inspirația să întrebe de soarta rezervelor de sticle Molotov. La nevoie, într-un război neașteptat, te poți baza pe Molotov!

Tanchiștii ruși au luat frica șarpelui de foc Molotov! Eroii ucraineni, care își apără țara cu pieptul gol, au dat dovadă de mult curaj, aruncându-se în fața Armatei Roșii, dotată cu echipamente și armament de ultimă oră! Dacă nu ar fi existat eroii zilelor noastre, am fi asistat la o veritabilă paradă militară rusească, cu tot arsenalul ei specific. A intervenit însă Molotov, un cocktail incendiar, o armă antitanc cu un efect demoralizator pentru inamic. În Ucraina, Molotov a făcut minuni, scoțând din luptă mai multe tancuri. Molotov și-a făcut datoria! Desigur, în contextul neașteptat în care forțele militare din Ucraina au dat dovadă de un eroism și fapte de vitejie ieșite din comun! În fața unui dușman, precum Rusia, care calcă totul în picioare! În opinia mea, filozofia de luptă a rușilor sună sec și la obiect. “Nimeni nu mai mișcă!” Cei care nu se supun acestei reguli, sunt mitraliați pe loc!

Concluzia finală. Între Ucraina și Rusia, lupta se duce diferit. Pe scurt, este inegală. Rusia este evident un colos militar, cu armament modern. Civilii ucraineni luptă eroic cu sticle Molotov. Kalashnikov vs. Molotov….

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri