
Andrei Popescu transmite USR Constanța, că nu toți constănțenii sunt amnezici!(908)
"Am fost realmente impresionat de știrea care a făcut ieri înconjurul presei constănțene și din care reieșea că useriștii au obținut o mare victorie în contul constănțenilor. Mai precis, la sesizarea lor, Instituția Prefectului județului Constanța a constatat că Regulamentul care obliga asociațiile de proprietari să se ocupe de amenajarea spațiilor verzi din jurul blocurilor este abuziv și ilegal.
Chiar dacă informația este cu adevărat benefică pentru constănțeni și demonstrează, încă o dată, incompetența actualei administrații, mie îmi dădea ceva cu virgulă. Și am început să caut în procesele verbale de ședință ale Consiliului Local, în special în cel aferent ședinței în care a fost acesta aprobat.
Și...ce să vezi?
Consilierii USR au votat PENTRU Regulamentul pe care, ulterior, l-au contestat.
Eu am mai văzut demagogi, dar #reziștii ăștia îi întrec pe toți. Sunt precum pompierul piroman: mai întâi dă foc la casă, iar dacă țipă cineva dinăuntru, stinge focul și pozează în salvator.
Băieți, minciuna are picioare scurte, iar dacă partidele dorm, să știți că eu sunt cu ochii pe voi. Și pe toți cei care își bat joc de Constanța și de constănțeni."
Andrei Popescu
Fondator al Asociației Constanța Ia Atitudine
Articole recomandate
Nicușor Constantinescu ar putea reveni la conducerea Consiliului Județean Constanța

Prefectura se implică în scandalul din Consiliul Local Băneasa

PONTA - SALVATORUL TITANICULUI! DAR TITANICUL S-A SCUFUNDAT!

Mazăre: Intenţionez să dau în judecată statul şi să cer daune pentru că procurorii m-au băgat la beci

Ce au votat consilierii la ședința CJC și de ce s-au abținut democrat-liberalii

Viceprimarul din Tuzla, suspendat din funcție

FORUMUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE S-A ÎNCHEIAT
