SEPTEMBRIE, FĂRĂ LACRIMI, DAR CU O NESFÂRȘITĂ DURERE...(1609)

Există pe harta patriei un loc unde, de câțiva ani încoace, în luna septembrie, localnicii rămân fără lacrimi! Seacă izvorul lacrimilor! Există, desigur, și alte locuri triste, dar la Grindu e altfel...

Oricât s-ar strădui, orice ar face, nici unul dintre locuitorii așezării Grindu, la Cotu Pisicii, nu mai poate stoarce nici măcar o lacrimă...Și-au tot plâns morții de pe “Mogoșoaia” până au secat de lacrimi! “Mogoșoaia” este, păstrând proporțiile, “Titanicul” românesc! 207 victime, doar 16 supraviețuitori...

Într-o dimineață de septembrie, ca să mă înțelegeți și pe mine de ce uneori scriu plângând, nava “Mogoșoaia”, plină ochi cu pasageri, s-a ciocnit cu o barjă bulgărească...Trecuseră doar câteva minute de la plecarea din portul Galați! În urma impactului, au murit aproape toți călătorii prezenți la bord! Cei mai mulți proveneau din satul Grindu și veneau acasă să-și ajute părinții la cules de vie...

Fac o paranteză. Am scris pagini întregi, împreună cu prietenul meu, Andrei Antică, pe vremea când lucram la “România liberă”, pe acest subiect tragic. Din această cauză, nu voi relua povestirea. Mă rezum doar la câteva constatări personale. Sunt trist că septembrie, incluzând și “Gemenii” din America, este catalogată ca fiind “Luna morții”! Pe la mijlocul lunii septembrie, obișnuiam să plec și eu la țară, la bunici, chiar foarte aproape de Galați, la cules de vie...Exact la cules de vie mergeau aproape toți cei care veneau la Grindu, fiind așteptați de rude pe ponton...Cu cateva excepții, nu au mai ajuns în Grindu decât bagajele luate de ape! Populația satului aproape că s-a înjumătățit…

La vremea asta, aproape că nu este casă să nu aibe doliu la poartă...Culesul la vie se amână câteva zile ca să se facă loc pomenilor...Am participat și eu, într-un an, la pomenirea morților de pe “Mogoșoaia”. Până la tragedie, oamenii se plângeau de sărăcie...Deși au rămas în același stadiu precar al nivelului de trai, acum, își plâng doar morții!

Plânsul fără lacrimi se transformă într-un bocet dureros, greu de ascultat...Septembrie, tu, lună fatidică, i-ai trădat și abandonat pe cei de la Grindu! Ai coabitat, septembrie, cu instituțiile statului, care nu dau doi bani pe oamenii care trăiesc ca niște prizonieri printre ape...Ivan Patzaichin era “Dumnezeul” lor...Acum s-a dus și el, tot în septembrie! O mână de ajutor nu le-ar strica localnicilor! Mesele de pomenire a morților de pe “Mogoșoaia” sunt tot mai sărace de la un septembrie la altul!

Dintre toate relele, un lucru nu a reușit să se insinueze în viața locuitorilor din Grindu. UITAREA. Da, uitarea, care de cele mai multe ori este cea mai dureroasă, nu i-a separat pe cei vii de amintirea celor morți! Dovadă că navetiștii, fiii plecați să învețe carte la oraș, fetele măritate prin alte locuri, cei care servesc țara, inclusiv alte categorii sociale, nu au uitat că septembrie a adus multă durere în Grindu.

Cu toate acestea, nu se tem nici de septembrie, nici de ape, nici de vapoare, nici de ceața ucigașă, nici de barjele bulgărești și nici de comisiile de anchetă care s-au străduit să pună dosarul “Mogoșoaia” sub preș!

Nu se tem de nimic și se grăbesc să ajungă acasă! La nevoie, călătorind chiar și cu bidonul care i-a salvat viața unui băiețel în vârstă de 5 ani, la vremea aceea! Și care trăiește și astăzi! Cine are zile...