Se închide total podul de la Agigea. Cum vor circula șoferii

Se închide total podul de la Agigea. Cum vor circula șoferii(960)


Nervii șoferilor care tranzitează podul de la Agigea sunt puși la încercare. Dacă până acum cei care conduceau autovehicule cu masa totală de până la 3,5 tone puteau circula pe pod fără probleme la orice oră, începând cu data de 23 octombrie, lucrurile se vor schimba.

Și asta pentru că podul de la Agigea va fi închis total, pentru două-patru ore, în trei zile din săptămână, până la sfârşitul anului, iar după finalizarea lucrărilor restricţia de circulaţie pe pod va fi ridicată de la 3,5 tone, cât este în prezent, la cinci tone. În tot acest timp cât podul va fi închis, șoferii vor fi obligați să folosească rutele ocolitoare.

Prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că, în perioada 23-26 octombrie podul va fi închis noaptea, la intervale de 15 minute, iar în 26 octombrie va fi închis total, timp de două sau patru ore, în funcție de necesitățile lucrărilor.

"Între 23 şi 26 octombrie, timp de trei nopţi, între orele 23.00 şi 4.45, podul va fi închis la intervale de 15 minute. Începând cu data de 26 octombrie, de la ora 9.00 şi până la ora 13.00 podul se închide total pentru a fi dată jos hobana. Se scoate fasciculul afectat şi se introduce un fascicul nou. Podul va fi închis, între două şi patru ore, în trei zile din săptămână, iar una din zile va fi în weekend", a declarat prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola.

El a precizat că aceste restricţii vor dura până la sfârşitul anului dacă şi condiţiile meteorologice vor permite efectuarea lucrărilor.

Prefectul a mai spus că în cazul unor urgenţe deosebite maşinile de Ambulanţă şi cele de Pompieri ar putea trece pe pod chiar şi în intervalul în care este închis, dar că atât Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cât şi ISU Dobrogea şi-au organizat astfel efectivele încât au personal şi maşini de intervenţie şi la nord, şi la sud de podul de la Agigea.

Totodată, prefectul a spus că dacă lucrările de înlocuire a unor fascicule de la hobanele podului vor fi încheiate până la sfârşitul anului, atunci din ianuarie 2014 restricţia pe podul de la Agigea va fi ridicată pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, urmând ca restricţia să se aplice autovehiculelor cu masa totală mai mare de cinci tone. El a mai afirmat că nu au existat obiecţii ale primarilor din sudul judeţului referitoare la închiderea podului timp de câteva ore, trei zile pe săptămână.


Tot în cadrul conferinței de presă, prefectul Eugen Bola a mai anunţat că gabara ar putea ajunge la Constanţa abia săptămâna viitoare. Astfel, traficul greu în zona podului de Agigea va fi reluat, dar nu pe pod ci prin intermediul unei gabare puse la dispoziţie de SC Navrom Galaţi SA, care va transborda peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, chiar în dreptul podului, tirurile şi celelalte vehicule cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri