DEVESELU LUI CHIȚAC

DEVESELU LUI CHIȚAC(900)


Câștigătorul alegerilor locale, ultima ediție, s-a angajat să schimbe fața orașului Constanța! A boțit-o rău de tot! Se baza atunci, la începutul mandatului, pe un pumn cu spumă de ras și pe un brici foarte ascuțit...Și mai miza în plus pe vermorelul lui Cattani, pe care, de altfel, l-a și promovat după un concurs de acuarele…

Între timp, pe primar l-au năpădit buruienile, drept care și-a tras sistem antirachetă nucleară, ca la Deveselu , care rade tot ce-i iese în cale fără semnalizare… Fiind o fire ușor zburdalnică, Chițac, primarul, și-a luat un Deveselu nou nouț, ca o mașină de lux. Ca să aibe cine să-l apere de critici cand dă pe afară din cauza măsurilor aberante pe care le ia domnia sa!

Ce a ajuns orașul Constanța? Un veritabil poligon pentru încercări și teste inspirate de durata nefiresc de lungă a nopților nedormite. Secretos din fire, ca orice cadru militar, care nu înțelege de ce a ieșit la pensie, nu ne spune cum o să își îndeplinească, în cele din urmă, promisiunea…Nu recunoaște nici faptul că se afla într-o permanentă contradicție cu pomul lăudat! Un pom mult prea înalt pentru Vergil Chițac, noul nostru primar "în zadar"…

Primarul "în zadar" este o specie care a reușit să se conserve foarte bine pe urechea pe care doarme populația de la orașe și sate...Admite că politica nu-i făcută pentru el. A schimbat cu ceva fața Constanței ? Până acum, doar ne-a luat sau ne-a tăiat fața brusc, ca un conducător auto distrat. În ciuda debandadei create la nivel local, mai ales în ce privește activitatea rutieră, dar nu numai, continuă să meargă pe mâna lui! Garantat, sută la sută, eșec!

Cunoaștem regula de bază a domnului primar. Din orgoliul lui de amiral în rezervă, chiar dacă a greșit cu ceva, nu se mai întoarce din drum! Acum este protejat din toate pozițiile! Merge, precum soldatul sovietic, tot înainte! Și cu regulamentul aberant al parcărilor! Pe care și consilierii USR nu l-au citit bine, l-au uitat, dar l-au votat! Oricum, ar fi un efort inutil să se mai facă ceva pentru constănțeni, dar și pentru bieții turiști…

A fost amenajat pe litoral un sistem anti-rachetă, ca la Deveselu, special pentru siguranța domnului primar. Sistemul de pe litoral este mult mai performant decât cel de la Deveselu. Acesta funcționează pe bază de bălării, plin de muște și țânțari, mai un șoricel, mai un șerpișor. În condițiile în care programele de dezinsecție nu fac față invaziei de mici și oribile înțepătoare...Invazia lor a avut și o latură pozitivă, dacă mai este ceva pozitiv în urbea noastră! Din cauza înțepăturilor, am asistat la prima schimbare la față, atât a cetății, pe pereți, cât și a constănțenilor, care înoată încă în bălării și se luptă cu țanțărimea marxistă...

Deveselu de Constanța funcționează pe bază de bice, ca la dresura de căluți și exerciții erotice NATO. După cum știți, Cattani s-a angajat să preia toate greșelile și păcatele săvârșite de primarul Vergil Chițac. Unde le-o depozita pe toate? Fiind vorba de “greșeli și păcate”, gen “VINI”, Deveselu de Constanța este deservit de un sobor de preoți de bine. Se intonează pe nas “Alleluia/Alleluia”! Ce-am avut și ce-am pierdut!

Pe acest fond preoțesc, Cattani, care, pentru noi, reprezintă Deveselu doi, are de îndeplinit mai multe sarcini. Îmbrăcat în echipamentul portarului de hochei, inclusiv cu mănuși mari de sudor, Cattani trebuie să lanseze rachete ANTI-VINA. Când analizăm situația deplorabilă din Constanța, nimeni nu-i de vină! Săracul Radu Mazăre, a intrat de prea tânăr în categoria “Mostenirea grea!”

Deveselu de Constanța are o rază mică de acțiune! Reproșurile care i se aduc lui Chițac sunt mai mult de origini locale. Pentru că șefii de la București o țin tot într-o mahmureală, scandalurile au tras PNL pe dreapta! După atâta matoleală la centru și în America, s-ar potrivi un Deveselu cu ciorba de burta anti-mahmureală...

Cand ai doi candidați la șefia partidului în (foste)stări de ebrietate, apelezi la pepiniera de cadre a celor de la dezalcoolizare... Părerea mea.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri