BANII DE PÂINE - DEDICAȚIE PREMIERULUI CÂȚU(699)

Visele unor oameni încap într-o batistă…

Averea celor mai mulți dintre români se rezumă la banii de pâine. După ce au pierdut totul, speranțele lor se identifică în banii de pâine. Pentru mai multă siguranță, banii de pâine, ca și visele, sunt ținuți într-o batistă mototolită, bine plasată în locuri dosnice... Cum, până acum, nu s-a inventat batista cu cifru, locul cel mai sigur rămâne tot salteaua. În ritmul ăsta, ca să fac puțină economie politică, salteaua o să falimenteze băncile!

De regulă, banii de pâine sunt păstrați la secret de partea feminină a familiei. De obicei, sunt sume de-a dreptul ridicole, dar vitale pentru unele familii! Orice abuz, însemnând abaterea de la regulă, poate fi fatal celor care îl comit. Cei din această categorie știu foarte bine ce înseamnă să faci foamea...Aud, uneori, pe stradă, un copil cum îi cere dulciuri mamei sale. Răspunsul sec al femeii nu-i lasă nicio șansă celui mic. Nu am cu ce să-ți cumpăr, ăștia sunt banii de pâine...În astfel de momente, nu mai mamă să nu fii!

În casa noastră, cînd eram copil, mama avea principala sarcină de a gospodări veniturile familiei. Într-o seară, tata a numit-o ministrul nostru de finanțe. Fiindcă nu avea servici, fiind casnică, nu a fost găsită incompatibilă în nicio privință. Dimpotrivă, s-a descurcat întotdeauna, ori de cîte ori, până la următorul salariu, rămâneam în banii de pâine. Când pofteam la dulce, ne făcea gogoși cu paharul și frigănele. Pentru mine și sora mea, banii de pâine simbolizau starea de avarie în care ne aflam. Ca să trecem cu bine perioada de criză, tata ne-a învățat să mâncăm totul cu pâine multă, ca să ne săturăm. Uneori, pâinea reprezenta, la masă, felul unu și felul doi! Mâncați cu pâine multă, spunea tata. Când mă trimiteau la brutărie, cumpăram pâine neagră rotundă, 2,50 lei bucata. Când mă vedeau cu pâinea neagră în traistă, copiii din cartier râdeau de mine. De teama lor, uneori, băgam pâinea, indiferent cât de fierbinte era, sub bluză, direct pe piept, și mă ascundeam repede sub scara blocului. Cred că am nimerit din greșeală într-un cartier cu multe familii pricopsite, pentru că noi, care trăiam din salariul obișnuit al tatei, ne confruntam cu numeroase lipsuri. Ca să dau un exemplu, am fost ultima familie de la gară care și-a luat televizor, prima transmisiune pe care am vizionat-o fiind înmormântarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Din cauza pâinii negre, eram tratați cu indiferență în cartier. Chiar mai mult decât atât, pot spune, fără teama de a greși, că eram victimele unui veritabil rasism al pâinii! Într-un fel erau tratați cei care mâncau franzelă albă, 3,20 lei bucata,în timp ce consumatorii de pâine neagră, exponenți ai sărăciei, erau luați peste picior! Din același motiv, nu eram acceptat să mă joc cu copiii de granguri...Nu eram primit în casele lor. O singură dată s-a întâmplat să sparg embargoul. Mi-au rămas în minte două lucruri din casa aia. Faptul că aveau covoare persane și la toaletă! Secundo. Pe masă, în bucătărie, era un suport frumos în care era păstrat untul. Simt și astăzi mirosul acela de unt proaspăt...Şi încă ceva. Băiatul care m-a primit, fără știrea părinților săi, în casă, este, de atunci, cel mai bun prieten al meu! Cînd și-a cumpărat mașină, un Renault Gordini, doctorul Boroș a luat câțiva copii ca să-i plimbe. Pe mine m-a dat jos, motivând că sunt prost îmbrăcat. Aveam doar șapte ani și episodul ăsta nu l-am uitat nici până astăzi...

Pentru mine, pâinea neagră, denigrată pe nedrept, a reprezentat o lecție de viață. Fără această lecție, nu aș fi făcut față tuturor problemelor cu care ne întâmpină, în fiecare dimineață, capitalismul nostru de cumetrie, capitalism care îi avantajează tot și doar pe mâncătorii de franzelă boierească...Într-o zi, am cumpărat o pâine pentru un cerșetor. Puțin a lipsit să nu-mi dea cu ea în cap! Vroia bani. Am luat pâinea și i-am dat-o lui Steli, băiatul din parcare, care i a mulțumit lui Dumnezeu, pentru masa neașteptată la care a fost poftit. Steli face parte dintr-o familie în care până și banii de pâine sunt o raritate...

Pâinea este ca o icoană hrănitoare. Uneori, ca să te saturi, este suficient să te uiți la ea cu respect. La țară, la străbunica mea, pâinea se cocea, la cuptorul din curte, după un anumit ritual. Până venea iarna, curtea mirosea tot timpul a grâu...În Ardeal, când am fost în vizită la un doctor, dimineața, pe lângă alte bunătăți, gazdele m-au întâmpinat cu o felie mare de pâine și un pahar cu palincă. Şi astăzi, când găsesc, cumpăr pâine neagră. Dacă mă întâlnesc întâmplător cu franzelarii copilăriei mele, constat că se uită cu același dispreț la mine! Uneori, mă dojenesc că nu am ajuns putred de bogat ca ei! Asta-i viața!