De ce a venit senatorul Ecaterina Andronescu la Eforie

De ce a venit senatorul Ecaterina Andronescu la Eforie(2649)


Senatorul PSD și, în același timp, președintele comisiei pentru învățământ din Senat, Ecaterina Andronescu, a vrut să vadă în ce condiții trăiesc acum romii din Eforie, evacuați în luna septembrie din tabăra ridicată ilegal la marginea localității. Scopul vizitei a fost și acela de a-i determina pe romi să-și încurajeze copiii să meargă la școală, pentru a nu apuca pe căi greșite. Aproximativ 20 de familii de romi locuiesc acum în două imobile care aparțin Primăriei Eforie.


Însoţită de primarul Ovidiu Brăiloiu şi de inspectorul şcolar general Răducu Popescu, Andronescu a vizitat locaţiile puse la dispoziţie de către Primărie familiilor de romi evacuaţi de pe terenurile ocupate abuziv.
Primarul Ovidiu Brăiloiu i-a spus senatorului că, la câteva zile după ce romii au fost mutați în cele două clădiri, o fostă școală și un internat, au început să dispară cablurile electrice, conductele de apă și caloriferele.

„Să-şi ducă copiii la şcoală, doar opt merg la şcoală din 30. Nu trebuie să ne ascundem după copii, să ne asigurăm un trai. Au fost evacuaţi pentru că acolo se vor face blocuri. Din 2004 ne confruntăm cu lipsa locuinţelor. Urmează să se facă facă pe acel teren patru blocuri. Am făcut sesizare la Guvern pentru finanţare. Până atunci încercăm să asigurăm condiţii de trai acestor persoane, cu condiţia să nu mai fure instalaţiile electrice şi să nu mai sustragă tot ce este metal.Să încerce să nu mai fure instalația electrică din pereți, țevile de apă, să nu mai facă focul cu saltelele să ia sârmele din saltele și multe altele. Nu putem cheltui din fondurile publice pentru a reface instalațiile distruse de ei“, a spus Ovidiu Brăiloiu, primarul din Eforie care a adăugat că și poarta metalică de la internat a dispărut subit.

Edilul i-a prezentat Ecaterinei Andronescu o mapă plină cu fotografii, pentru a vedea cum trăiau romii acolo. În timpul vizitei la Eforie, Ecaterina Andronescu a vizitat clădirile şi a încercat să stea de vorbă cu micuţii. La final, senatorul a spus că integrarea etniilor rome se face prin şcoală.

“E grav că foarte puţini merg la şcoală. Poate reuşim să aducem şi părinţii în procesul educaţional. Vrem să vorbim cu părinţii să le dăm rechizite şcolare, sperăm să le şi accepte. Copiii trebui să trăiască altfel decât părinţii lor”, a spus Andronescu.

În ultimele două săptămâni mai multe ONG-uri pentru protecția romilor au criticat decizia autorităților de a le demola cocioabele insalubre, ridicate ilegal la Eforie, însă niciun reprezentant al acestora nu a venit cu soluții sau cu vreun ajutor concret pentru aceste familii.

„Rugămintea mea către toate ONG-urile care se ocupa de problema lor să-i determine să-și trimită copiii la școală pentru a le crea o posibilitate în viață și să se abțină de la a sustrage tot ce este metal sau se poate vinde. Nu știu dacă fură toți, e de ajuns să fure unul. Să nu ne ascundem în spatele unor copii. Toți avem copii acasă, avem grija de ei, nu-i punem pavăză în față ca să ne ascundem problemele noastre“, spune primarul.

Reamintim că tabăra ilegală unde se aciuaseră de-a lungul anilor peste 100 de romi a fost demolată după zeci de somații, pentru a se face loc unor blocuri cu locuințe sociale. Totodată, autoritățile locale au cerut sprijinul Guvernului pentru a subvenționa construirea altor imobile destinate persoanelor nevoiașe din Eforie, printre care și familii de romi. Până când locuințele vor fi gata, acestea vor putea sta, fără nicio cheltuială, în cele două clădiri ale primăriei.

 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri