CUVÂNTUL LUI HUȚUCĂ

CUVÂNTUL LUI HUȚUCĂ (881)


Bogdan Huțucă s-a ținut de cuvânt, dar și de cap! S-a ținut cu mâinile de cap, pentru că oportuniștii i-au pus tot felul de piedici! Mă gândesc că i-ar fi fost mult mai comod să joace, de la început, cum dorea să-i cânte Gheorghe Dragomir, care-și pusese mari speranțe în el, în condițiile în care îl dezamăgise Roberțel…

Prin conduita sa, Bogdan Huțucă a dat o notă de sobrietate funcției de președinte al organizației județene PNL Constanța. În ciuda faptului că există și acum diverse personaje care nu fac altceva decât să bruieze! Și cum să-i împaci pe toți? Căutătorul, așa o să-l numim peste tot în acest material, este ca râia. Te pandește de peste tot! La învestirea sa în funcția de președinte al PNL Constanța, Huțucă nu s-a aruncat la promisiuni cât casa, pe care să nu poată să le ducă! S-a angajat însă să păstreze partidul intact și să mențină un oarecare echilibru. Să-l treacă râul în perioada alegerilor. Și l-a trecut, cu brio, câștigând în totalitate.

Oare o fi simplu să conduci un partid pe fondul unui oarecare libertinism specific liberalilor? Mă refer la transparența celor ce au în gușă au și în căpușă... A avut tăria de caracter de a nu se ploconi în fața căutătorilor de noduri, care au un lider cu vechime considerabilă în partid și experiență în jocuri de culise. O misiune destul de ingrată, mai ales după ce prietenia cu Dragomir a devenit mult prea protocolară...

S-a descurcat. S-au opintit unii să-l încurce și nu au izbutit! Nu s-a agățat de funcția de partid, dar nici nu putea accepta un compromis! Și când? În plină campanie electorală? Ca să-l acuze unii, de ce? Dacă nu au avut succes pe plan local, au luat drumul Bucureștiului! Aici, au fost rugați politicos să lase jalbele cu năframa-n vârf de băț la intrarea în sediul PNL. Totuși, ora exactă se dă de la București! Cu un amendament. Fiecare partid mare are propriul său fus orar! La Constanța, principala piedică în calea fericirii o reprezintă disiparea organizației în "bisericuțe", unde se strâng căutătorii, ca să tragă clopotele cuiva...Știți vorba aia cu fiecare soldat care crede că are în buzunarul său bastonul de general..Mă așteptam ca cineva să râvnească la stiletul de amiral!

Cam asta-i situația în PNL Constanța înainte de alegerile județene...Sunt activiști care se consideră îndreptățiți să ocupe funcția de președinte al partidului! Respectând un criteriu al valorilor, Huțucă recunoaște dreptul fiecăruia de a candida la apropiatele alegeri din PNL Constanța...Unii se manifestă cu decență. Alții, reiau vechile certuri și lozincile din campania electorală! Nu este momentul spălării rufelor în văzul lumii, acum, când se apropie alegerile!

Vrea cineva să pună din nou în funcțiune morișca certurilor sub nasul opiniei publice? Uitați-vă ce se întâmplă în ograda PSD Constanța. Când se ceartă, când se împacă, se bălăcăresc între ei, l-au aruncat pe Donțu, ca pe o măsea stricată......Unii, precum jupânul Dumitrache, habar nu au dacă la Constanța mai există PSD! Să îl întrebam pe cetățeanul turmentat. "Bre, ăsta-i trenul de Fetești?" "Fetești? Ce prost ești!"

Frustrații sufocă partidul cu pretențiile lor exagerate...PNL Constanța era destul de scindat la ora la care Bogdan Huțucă prelua conducerea sa. Ca la roata norocului, toată lumea gravita în jurul lui Vergil Chițac, primarul uninominal, care este el. În timpul mandatului lui Bogdan Huțucă, PNL Constanța s-a întărit și mai mult! Și asta, în condițiile în care activează dedicat, pentru a îndeplini prioritățile mandatului său în calitate de președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, din Camera Deputaților. "Ne ținem de cuvânt!"  Aceasta este deviza sa de onoare.

Și se spune că ar avea proiecte și mai mari! Cu buna sa strategie, are toate șansele să izbândească. Succes și respect pentru că s-a ținut de cuvântul dat.
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri