MINISTERUL GHICITULUI

MINISTERUL GHICITULUI(951)


Se tot vorbește, în disperare de cauză, despre reevaluarea ghicitoarelor și trimiterea lor în punctele guvernamentale de criză. Mai mult, chiar despre înființarea unui minister al ghicitului pe specialități. Nu este vorba despre o centralizare...Mă refer la criza economică și nu la “pandaliile” unor miniștri care se plâng că sunt hărțuiți de marțieni! Chiar zilele trecute, pe acest subiect, s-a consumat ceea ce eu aș numi “Poanta anului”. O fană aprigă a unei ghicitoare, propusă pentru a salva televiziunea națională Așa suna, zilele trecute, o știre bombă menită să ne facă praf! Mai ales că ziua păcălelilor trecuse cu bine…

În cele din urmă, ne-am dumirit. Ludovic Orban a fost depistat în trafic sub fustele unei ghicitoare. Asistăm la o scurtă parodie pusă în scenă de Ludovic Orban, care joacă dur, miza fiind “totul sau nimic!” Un exemplu în stare de urgență: Televiziunea Română.

Trebuie să recunosc că televiziunile sunt expuse la tot felul de pericole. Când îți este lumea mai dragă, ție, realizator de emisiuni de știri, hop, te trezești cu bomba zilei pe birou! La debut, tinerii reporteri se mai fâstâceanu, se mai pierdeau cu Firea, când era ea primăriță, mai dădeau rateuri. Nici nu demontau bine o bombă la știri, exponatele erau fâsâite rău de tot, că, pac!, ateriza una plina cu fulgi de gâscă! Aflu, acum, e drept, târziu, care este situația reală în Televiziunea Română. Un dezastru! Doar ghicitoarele mai pot redresa TVR.! Sunt gata să pună la bătaie toate farmecele lor! Și până acum, tot cu ele ne-am rezolvat! De câte ori ne-am aflat într-un impas, am apelat la ghicitoarele cu fuste mari și gura bogată în tablă galvanizată. Am scormonit peste tot după craiul de roșu, convins fiind că activează la o spălătorie auto din provincie.

În general, suntem receptați ca o țară de ghicitoare! Înainte de alegeri, unde se duc, la cine merg candidații noștri? Cui mărturisesc ei secretele lor din palmă? Ghicitoarelor! Cine îi ajută pe politicieni cand le taie calea pisica neagră? Cui cerșesc ei ghinioane pentru adversari și noroace pentru dumnealor? Ghicitoarelor! Care este filmul lor preferat? Raspuns: “Ce vrăji a mai făcut nevasta mea”?

Care este politica pe care se bazează Guvernul? Una axată pe mica ciupeală și ghiceală. În fine, am intrat în normalitate! La un Guvern format din ghicitoare se adaugă o televiziune națională cu o conducere specializată în arte divinatorii. O ghicitoare la varful TVR! Dacă informația este reală, avem de-a face cu o nouă dovadă că guvernanții noștri se dau în vânt după sporturile extreme cu funia la jumătate!

La noi, plasarea unor mediocri în diverse funcții de conducere reprezintă o politică obișnuită de cadre...Cu ghiocul. Cu descântece la Arafat. Care, iată, datorită ghicitoarelor, nu s-a înecat! Proiectele sunt ghicite direct în palmă de către ghicitoarea de serviciu. Ea este singura persoană autorizată să dea verdicte și să stabilească formula de ghicit. Cei mai mulți dintre miniștrii noștri preferă ghicitul în bobi cu unul zăbavă. Foarte mulți fug de ghicitul în cărți! Cei care ajung în stadiul ăsta sunt niște mediocri. Ei râvnesc la portofoliul de ministru al ghicitului!

Mediocritatea se dovedește a fi mult mai nocivă societății decât Prostia. Ea este înșelătoare și se dă fată mare, ca sa te ducă cu zăhărelul...În astfel de situații, folosește doar zahăr cubic. Mediocritatea este o formă de reumatism mental cu efecte negative colaterale întârziate. Se întâmplă uneori să stai pe lângă un mediocru și să nu ți se pară nimic ieșit din comun...Aici e cheia eficacității sale. Mediocrul știe să adoarmă vigilența unora prin mijloacele sale specifice. Legănatul în picioare, băutul apei în piuă…

Duminică seara, prefectul de Brăila s-a trezit în fundul gol în fața națiunii! Habar nu avea de ultimele măsuri luate de Guvernul care l-a promovat! Vorbea miorlăit ca și cum cineva trăsese pantalonii de pe el și nu putea să plece acasă! Cetățenii se plimbau liberi, știind că sunt în regulă și poliția neinformată le dădea târcoale cu pulanul în mână, gata să intre în acțiune! Asta da, ghiceală, la drum de seară, cu așa mediocri iresponsabili! 

Suces noului minister!

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri