Deputatul Cristina Dumitrache a atras atenția, într-o declarație politică, asupra faptului că sistemul sanitar românesc cunoaște ”o deteriorare acută”. ”Cuantumul remuneraţiei deţine însă primul loc în ordinea cauzelor care determină migraţia personalului medical şi reprezintă principalul motiv de insatisfacţie a salariaţilor. În acest sens, studiile indică chiar existenţa unui număr semnificativ de cazuri de sărăcie salarială în rândul angajaţilor din sănătate”, spune aceasta. Deputatul precizează că există o diminuare considerabilă a numărului de salariaţi din unităţile sanitare, ce conduce în multe cazuri la o lipsă acută de personal. Principalul efect îl constituie supraîncărcarea cu sarcini de serviciu a celor rămaşi, fără a se constata o creştere a veniturilor în acest context. Astfel, numai în ultimii 6 ani, 14.000 cadre medicale au plecat din România, iar lipsa personalului de specialitate creează o presiune considerabilă în sensul scăderii calităţii şi chiar a cantităţii serviciilor medicale ce pot fi acordate pacienţilor.
”Mă întristează că dreptul la viaţă al bolnavilor de cancer, şi nu numai, este subminat chiar de către Ministerul Sănătăţii şi mă îngrozeşte faptul că există români care au ajuns în situaţia de a-şi dori eutanasierea. O bună parte dintre miile de constănţeni care suferă de cancer, o lungă perioadă de timp, nu au mai avut acces la medicaţie, şi asta pentru că alocarea fondurilor destinate Programului Naţional de Oncologie se face o dată la 200 de zile. Astfel, datorită faptului că nu i-au fost alocate la timp fondurile pentru Programul Naţional de Oncologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa s-a aflat în imposibilitatea de a asigura tratamentele pentru toţi bolnavii de cancer. Aproape jumătate dintre medicamentele oncologice care lipsesc sunt cele pentru copii, fiind vorba despre produse ieftine, care costă între 7 şi 15 euro, şi pentru care nu există tratamente alternative”, a declarat aceasta. Dumitrache a adresat acest apel către colegii de la guvernare, pentru ca statul să nu abdice de la obligaţiile ce-i revin faţă de cetăţenii săi.