Pe strada Flămânda din municipiul Constanța se cirulă, de câteva zile, pe un singur sens, dinstre bulevardul Tomis spre bulevardul Lăpușneanu. Măsura a fost luată pentru a decongestiona traficul infernal din zonă.
Cu toate că noul sens unic este marcat cu semne de circulație și cu toate că a fost adoptat acum câteva zile, zeci de șoferi îl ignoră și circulă pe sensul interzis. ”E sens unic? De când? Nu am văzut”, a spus, ieri, o șoferiță care își ducea copilul la școală.
Tot ieri, dar după-amiază, polițiști de la Rutieră au ajuns în zonă și au început să oprească șoferii care nu respectau semnele de circulație. Așadar, aviz-amatorilor: uitați-vă bine la semnele de circulație sau riscați să plătiți o amendă consistentă.