ANANIE GAGNIUC - PUNCT ȘI DE LA CAPĂT(1566)

Din cauze medicale, care nu puteau fi soluționate decât într-un singur fel, scriitorului Ananie Gagniuc i s-a întâmplat un mare necaz! Au pățit-o și alții, mai puțin celebri decât domnia sa...Nimic rușinos, doar nedrept și dureros...Rău, desigur, dar fără răul ăsta era rău de tot! Înțelegeți după fața mea ce vreau să zic...Mi-a reproșat unul pe stradă că derutez cetățenii cu “fața mea de mort” și că aceștia așteaptă ca rudele mele să arunce cu bani, ca și cum ar trece un cortegiu funerar! Cu bani? Dacă mă duc la fier vechi, cât crezi că vor lua ai mei pe mine, maestre? Nu scoatem nici transportul!

Nu intenționez să fac o analiză a importanței organelor umane, deoarece sunt conștient că absolut toate sunt valoroase și necesare la locul lor, de când e omul pe pământ. Din fericire, Ananie nu a scris niciodată cu picioarele, așa că pierderea este una mai mult de factura tehnică și de inventar...E drept, îi afectează puțin capacitatea de deplasare. Sigur, e o glumă tâmpită de-a mea dar, într-un moment dificil ca acesta, cand Ananie face apologia destinului prin alunecare, doar prin umor, foarte mult umor, putem comunica direct cu el. De câte necazuri a avut parte la viața lui și cu câte greutăți s-a confruntat, repet, în ciuda tuturor acestor obstacole sau răutăți, Ananie, dragul de el, nu și-a pierdut simțul umorului! Sigur, după schimbarea la față, umorul său este ușor amar, dar la fel de hrănitor ca ciocolata neagră.

Să văd acum cine îl mai invidiază pe Ananie Gagniuc pentru viața lui boemă de scriitor care, chipurile, nu are grija zilei de mâine! Așa gândesc clevetitorii de doi lei, care confundă umorul cu bunăstatea și starea de petrecăreț! Umoristul este, printre altele, și un bun actor. Dacă Ananie Gagniuc scrie acum o schiță umoristică mai mult decât haioasă, cel de la Suceava, care o citește, distrându-se de minune, credeți că are habar de starea în care se afla scriitorul? Habar nu are nici cititorul lui din Constanța! Dacă bați la ușa lui, îți deschide ca și cum abia ar fi ieșit de sub duș!

Cititorul de literatură umoristică nu acceptă ca autorul său preferat să fie ursuz sau trist, ci competitiv. Ca și Ananie, trebuie sa urci tot timpul! Eu sunt convins că nu va renunța la această stare de spirit pe care i-a dat-o umorul. Aceea de a fi șmecher de calitate prin viu grai și în scris...Când prestezi umor de calitate, toată lumea se uită în gura ta și nu la picioare!

Am trăit și eu momentele astea de glorie, când, într-un anturaj, atunci când începeam eu să mă produc cu vădite accente comice, se adunau toți la masa mea ca să mă audă mai bine! Chiar dacă nu avem urechile mari, am învățat câte ceva din Scufița Roșie...Uite de ce este în stare umorul asta! Mi-am propus sa scriu despre Ananie Gagniuc, și acum scriu despre mine!

Ananie, dragă, cand iți este dor de o poveste, sună-mă! Le știu pe toate! Să-ți spun un secret, maestre...Eu am ambele picioare și abia mai urc scările!