NU AM SĂ-I UIT NICIODATĂ PE CEI CARE MI-AU DĂRUIT UN MINUT DIN VIAȚA LOR!(1220)

Cum eu nu dorm, m-am așezat, nopțile trecute, la geamul cel mare al casei în care locuiesc, așteptând ceea ce aștept de la începutul acestui an: prima zăpadă. Ca si-n viața de zi cu zi, nu mă împac cu jumătățile de măsură de până acum. Ca și fericirea, iarna, cu scurte precipitații, când nici nu știm dacă ea există cu adevărat! Și atunci noi ce așteptăm? Stăm ca proștii la coadă, dintr-un reflex moștenit auirea, ca să ni se spună că ultimul stoc de fericire s-a epuizat înainte să vedem cum e oare, cum arată ea!

Mă întorc cu textul la noaptea în care s-a împlinit visul meu. Spre bucuria mea, ningea la fel de frumos ca în anii copilăriei mele și m-am bucurat ca atunci când eram copil...La ora 3 din noapte, am ieșit în curte să mă manifest plenar, cum îmi place mie să spun... Am aprins becul de la intrare să văd mai bine fulgii de nea și am luat in brațe caisul nostru. I-am spus: Anul ăsta o sa faci caise! Cu pletele albe până la pământ ninse din abundență, caisul mi-a șoptit la ureche: “Sunt prea bătrân!” Pomii sunt întotdeauna mai sensibili și mai sentimentali decât omul! Cand îți este foame cu adevărat, se apleacă cu crengile la pământ, ca să poți să culegi fructe. În satul mamei mele, Doamne cât s-ar mai fi bucurat mama de ziua mea și câte bunătăți ar mai fi pregătit, cineva a plantat pentru toți locuitorii o livadă cu zarzări și corcodușe. Când nu aveau ce pune pe masă, oamenii mâncau compot din fructele amintite cu mămăligă rece. Acasă, la mine, am, de pildă, un cireș de la care rar apucăm să culegem o fructă. Când plânge, bănuiesc de dorul cuiva, se scutură de toate cireșele de pe crengile lui, împrăștiindu-le pe jos...Ele devin cireșe amintiri.

Vorbim prea des despre moarte, așa că astăzi am să ocolesc acest subiect… Prefer să mă-ntorc la momentul fericit al primei zăpezi adevărate. Viața mea nu se măsoară în primăveri, ci în ierni, dovadă că m-am născut în februarie. Pe 12 februarie a.c., am implinit 64 de ani! Punctez acest moment din două motive.

Primo: Mi-am dorit ca de ziua mea să ningă și să am parte de zăpadă. Dumnezeu mi-a îndeplinit rugămintea, noaptea, la 3, la primele ore ale zilei de 12 februarie 2021. Ningea pentru mine. Era primul dar al zilei, plină de surprize până la finalul ei! Ningea cu dedicație. Am luat un scaun și m-am așezat în mijlocul curții cu gândul să mă las îngropat de ninsoarea abundentă...Am renunțat la un moment dat. Mi-am spus că trebuie să o anunț și pe Claudia că ninge afară..La 4 dimineața!? Și apoi dormea așa de frumos și de liniștită...De peste 21 de ani, noi am împărțit totul! Inclusiv ninsorile.

Secundo.: Ninsoarea a continuat peste zi cu zeci de mesaje de prietenie și urări de bine! A fost cea mai frumoasa ninsoare într-un moment trist din viața mea... Peste 300 de persoane s-au oprit un minut din activitatea lor ca să-mi ureze sub diverse forme de comunicare LA MULȚI ANI! Acești oameni minunați mi-au dăruit un minut din viața lor!! O imensitate! Greu de descris starea sufletească în care mă aflu, recunoștința pe care le-o port…

Povestea se repetă, dar emoțiile sunt aceleași... Din acest motiv sunt atât de entuziasmat și onorat, pentru că se repetă! Sunt prea agitat, în aceste minute de răsfăț, ca să găsesc cuvintele potrivite pentru a mulțumi tuturor celor care mi-au dăruit un minut din viața lor!

Fie ca minutul de viață pe care mi l-ați dăruit să se întoarcă înzecit la voi cu tot binele din lume!