RAEDPP  a demarat acțiunea de  verificare a imobilelor aflate în administrare

RAEDPP a demarat acțiunea de verificare a imobilelor aflate în administrare(657)


Conducerea RAEDPP Constanța a demarat verificări ale spațiilor pe care Regia le are în administrare, pentru a avea o viziune de ansamblu asupra stării actuale în care acestea se află și a conturării direcțiilor de acțiune viitoare, atât cu impact imediat, cât și pe termen mediu și lung, în vederea eficientizării activității entității publice.

 

Astfel, conducerea Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a luat cunoștință de faptul că există o serie de imobile administrate care au potențialul, prin programe și proiecte concrete, să contribuie la dezvoltarea Regiei și implicit a municipiului. Drept urmare, una dintre principalele priorități în următoarea perioadă va fi valorificarea acestor clădiri, prin proiecte de reabilitare și modernizare și, ulterior, prin închirierea în scop comercial a spațiilor care sunt generatoare de profit.

 

În această săptămână, a fost identificat spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat pe str. Izvor, în suprafață de 106 mp, fost punct termic dezafectat intrat în patrimoniul Regiei în anul 2002, cu destinația de spațiu de depozitare. Cu toate că se află într-o stare tehnică nesatisfăcătoare și necesită lucrări de renovare, având în vedere profilul spațiului, considerăm oportună valorificarea acestuia. În scurt timp vor fi demarate lucrările de renovare necesare, urmând ca arhiva Regiei să fie relocată în acest spațiu. În ceea ce privește locația în care funcționează la acest moment arhiva, situată pe str. Dezrobirii, conducerea Regiei își propune scoaterea sa la licitație, în vederea închirierii către un agent economic. 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri