Comerțul stradal cu produse pirotehnice, la control!

Comerțul stradal cu produse pirotehnice, la control!(464)


Primăria Municipiului Constanța prin Direcția Generală Poliția Locală a inițiat o campanie de verificare a comerțului stradal cu produse pirotehnice de pe raza municipiului Constanța.

 

Ca urmare a controalelor, 24 de operatori economici care își desfășurau activitatea comercială cu încălcarea prevederilor HCL nr.427/2017 modificată, privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activităților comerciale și a serviciilor de piața în municipiul Constanța, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 46.300 lei.

 

Totodată a fost dispusă sancțiunea complementară de confiscare a bunurilor rezultate din activitatea nelegală. A fost ridicată în vederea confiscării suma de 762 lei.

 

Polițiștii locali monitorizează în permanență legalitatea desfășurării comerțului stradal. Colegii noștri au identificat și ridicat de pe domeniul public 5 amplasamente cu caracter provizoriu, abandonate pe raza municipiului Constanța.

 

Pentru a nu se ajunge la astfel de măsuri, apelăm la spiritul civic al operatorilor economici și îi îndrumăm să respecte prevederile legale aflate în vigoare.       

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri