POVESTEA POMULUI DE IARNĂ PLECAT ÎN AMERICA(1028)

Eu pe trotuar, ea, mătușa mea, a doua mea mamă, la fereastra blocului în care locuiește, într-o scenă de despărțire ca într-un film mut. Dăm amândoi din gură, dar, din cauza mașinilor, nu ne auzim. Pe stradă s-a iscat un zgomot infernal. E ca și cum între noi doi s-ar fi rupt un pod și am rămas fiecare “atârnat” pe malul lui...Eu nu pot să urc scările până la ea, iar ea nu poate să coboare până la mine...Cu 20 de ani în urmă, nu mi-am imaginat niciodată o secvență în care eu să mă țin de bastonul ei! Ea este Jeni, mătușa de la Galați, care mi-a dăruit, când aveam 6 ani, primul și singurul pom de iarnă din viața mea! În mintea și în sufletul meu, el este la fel de mândru, verde și frumos ca acum un potop de ani! Doamne, cum mai ningea, în ajunul Crăciunului din acel an, în Galați, orașul copilăriei mele și al primei iubiri!

Îmi amintesc că, mergând pe jos, însoțit de părinții mei, am ajuns, înfruntând cu greu nămeții, pe strada Sulinei nr. 16, unde locuia mătușa...În fiecare an, de Sărbători, indiferent unde mă aflu, aprind luminile din brăduțul înrădăcinat în sufletul meu ca să văd chipurile celor pe care i-am pierdut...E singurul moment trist. Uitându-mă spre fereastra mătușii mele, am avut senzația că cei dragi mie trec prin dreptul ei și mă salută cu bunicul în frunte…

În satul mamei mele, de când mă știu, până și cel mai sărac sătean ținea în casă, în aceste zile, o crenguță de brad cu un beculeț de lanternă aprins și, după posibilități, dulciuri pentru colindători, pentru că și atunci nu erau bani pentru toți...În toate casele mirosea a cozonaci proaspeți și pufoși. Bunica frământa o noapte întreagă la ei! Indiferent de mărimea lui, pomul de iarnă reprezintă un simbol pentru cei mici, un motiv de bucurie și mândrie...De pildă, mândria de a avea cel mai înalt și mai frumos pom de iarnă! Cele mai frumoase cadouri! Desigur, cine își mai permite așa ceva!

Știu, domnule primar, suntem în plină criză și nu ne permitem să punem câteva beculețe într-un pom de iarnă! Desigur, un pom onorific pentru niște copii reali și triști ca niște oameni maturi...Pomul de iarnă pe care l-am primit în copilărie este ca un înger păzitor pentru mine...Când îmi e foarte greu să trec peste obstacole, mă gândesc la pomul de iarnă din copilărie care ocupa o jumătate de sufragerie! Luminile lui m-au ținut în viață în vacarmul generat de declanșarea pandemiei...Când intram în panică, ascultam clinchetul globulețelor. Când aveam impresia că este întuneric în birou, aprindeam beculețele. Când îmi era foame, mă hrăneam cu mirosul conurilor de brad. Dar, mai ales, cu amintirile mele cele mai frumoase despre copilărie…

Minunata femeie de la geam, adică mătușa mea, a doua mea mamă, are lacrimi în ochi...Din păcate, trebuie să plec! Lupta pentru supraviețuire îmi răpește tot timpul...Dar nu mă plâng. Eu plec la Constanța, dar sute, mii de tineri pleacă în America în căutarea unui loc de muncă...Unii dintre ei au crenguțe de brad în buzunare ca să le poarte noroc și să îi țină aproape de cei dragi...De când planeta noastră s-a rupt în două, stau ca pe malul gârlei și plâng de dorul prietenilor mei rămași dincolo…

De aici începe povestea pomului de iarnă plecat în AMERICA. Un pom de iarnă imens construit din sufletele celor care și-au părăsit țara din cauza sărăciei și sictirului cu care sunt tratați de către guvernanți!