Teatrul de Stat Constanța
Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19:00, și duminică, 25 octombrie, de la ora 17:00, se joacă „Antigona” de Sofocle, producție a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din București. Spectatorii vor putea asista la primele reprezentații live ale spectacolului regizat de Stathis Litvathinos, regizor grec format la Academia Rusă de Artă Teatrală din Moscova, și care a colaborat de-a lungul timpului cu cele mai importante teatre din Grecia. Premiera online a avut loc pe 1 octombrie.
„Antigona” este rezultatul unui masterclass susținut de Livathinos cu actori ai Teatrului Bulandra, cei selectați pentru distribuția acestui spectacol fiind Alexandra Fasolă (Antigona), Anca Androne/ Silvana Negruțiu (Ismena), Cornel Scripcaru (Creon), Andreea Bibiri (Tiresias), Constantin Dogioiu / Alin State (Hemon), Ana Ioana Macaria (Euridice), Adrian Ciobanu (Paznicul), Lucian Ifrim (Mesagerul 1) și Maria Veronica Vârlan (Mesagerul 2).
Scenografia a fost creată de Maria Miu și Nina Brumușilă, iar Daniel Jinga a compus muzica spectacolului.
Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – bulevardul Ferdinand nr. 11.
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Personalitatea compozitorului american de origine greacă Dinos Constantinides va fi celebrate vineri, 23 octombrie, de la ora 19.00 prin concertul simfonic „Medalion Dinos Constantinides”, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin. În program vor fi incluse lucrările: D. Constantinides – Preludes for string orchestra, D. Constantinides – Symphony nr. 8, N. Iravani – The Seven Valleys for orchestra, D. Constantinides – Concerto nr.2 for violin and orchestra, D. Constantinides – China II – Beijing – for string Orchestra, K. George – Dancing Shadows for Chamber orchestra, A.G. Hernandez – Siluapili, D. Constantinides – Dedications for Orchestra. Solist: Sebastian Tegzeșiu.
Duminică, 25 octombrie, de la ora 19:00, va avea loc Gala Laureaților Concursului Internațional al Tinerilor Pianiști, sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuși. În program: Chopin – Concertul nr.1 pentru pian și orchestră în Mi minor, Solist Rebecca Cojan Cluj, Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în do minor, solist Valențiu Constantin Grigorescu, Kabalevski – Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în Re major, solist Ana Karina Voion Iași.
Constanța FotoFest 2020, 22-25 octombrie
Proiectul cultural este organizat de Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Teatrul de Stat Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Coordonator: Prof. Iulia Pană.
Primul festival de fotografie internațional desfășurat la Constanța va avea loc în cinci spații diferite: Galeria de Artă a fostului Fond Plastic, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, Teatrul de Stat Constanța și Galeria „Epicentru“ din Piața Ovidiu.
Program:
23 octombrie, ora 17:00 - Magda Fulger – ”Urban geometry“ (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”)
23 octombrie, ora 17:00 - Elena Răceală – ”Inside-oustide shadow“ (Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret “Jean Constantin”)
23 octombrie, între orele 18:00 – 19:00 - Marian Adochiței – „Metamorphoses“ Atelier Fotografie de teatru (Teatrul de Stat Constanța)
23 octombrie, ora 19:00 - Daniela Groza (invitat internațional) – ”Tables“ (Galeria Epicentru – Piața Ovidiu)
24 octombrie, între orele 12:00 - 14:00 - Cristina Irian – Atelier de Cianotipie. Expoziție Recuperări arhive(Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța)
24 octombrie, ora 15:00- Marian Sterea – „Lipovenesc” (Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța)
24 octombrie, ora 16:00 - „Constanța FotoFest“ – Dezbatere, în parteneriat cu Centru de Excelență pentru Studiul Imaginii (CESI)
Cupa Mării Negre la ciclism
Cea de-a IX-a ediție a concursului debutează sâmbătă, 24 octombrie, în cartierul Faleză Nord, în zona Santa Maria Bay Residence, de la ora 09:00. Concursul, care se desfășoară în perioada 24 octombrie – 7 noiembrie, se adreseaza copiilor cu varsta 5-14 ani. Premierea se face la sfarsitul fiecarei etape iar la final sunt premiati cei care au obtinut cele mai bune punctaje in decursul celor 3 etape.
Startul se ia in functie de categoria de varsta: categoria D1 - 5-6 ani, categoria D2 - 7-8 ani, categoria C - 9-10 ani, categoria B - 11-12 ani, categoria A - 13-14 ani.
Programul proiecțiilor găzduite de Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”
Vor fi prezentate publicului următoarele pelicule:
23 octombrie, ora 17:30 – Ava/2D/AG
23 octombrie, ora 20:00 – The Broken Hearts Gallery/2D/AG
24 octombrie, ora 12:00 – Trolls Tour World/ 3D/AG
24 octombrie, ora 15:00 – Mulan/3D/AG - dublat
24 octombrie, ora 17:30 – Ava/2D/AG
24 octombrie, ora 20:00 – The Broken Hearts Gallery/2D/AG
25 octombrie, ora 12:00 – Mulan/3D/AG - dublat
25 octombrie, ora 15:00 – Trolls Tour World/ 3D/AG
25 octombrie, ora 17:30 – La Belle Époque/2D/N-15
25 octombrie, ora 20:00 – The Broken Hearts Gallery/2D/AG
Prețul biletelor:
- 2D – preț bilet: 16 lei întreg; 4 lei copii/elevi/studenți; 8 lei pensionari * în limita locurilor disponibile;
- 3D – preț bilet: 18 lei întreg; 4,5 lei copii/elevi/studenți; 9 lei pensionari * în limita locurilor disponibile
Informațiile legate de programul de vânzarea biletele sunt disponibile pe site-ul oficial http://www.cmeptjc.ro/, pe pagina de Facebook sau direct la casieria centrului, din bulevardul Ferdinand, nr. 56 (fostul Cinema Republica).
Toate evenimentele se vor desfășura în condiții de siguranță și cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva pandemiei, conform legii.