Săptămâna aceasta echipele municipalității vor ajunge la persoanele care au împlinit 80 și 90 de ani, precum și la cuplurile care aniversează 50 de ani de la căsătorie și au depus documentele în perioada 31.08.2020- 11.09.2020.
Un loc aparte printre sărbătoriții acestei perioade l-a avut doamna Ana. Bunicuța cu privire caldă și cu o vorbă bună pentru toată lumea a împlinit 100 de ani. Un secol în care a avut parte și de bune și de rele, dar în care nu ar schimba nimic. Cu răbdare și credință în suflet a trecut peste orice. Doamna Ana a fost vizitată de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, care a vrut să o felicite personal și să îi ofere un buchet de flori. Astfel, a putut descoperi câteva file din lunga poveste a venerabilei doamne.
Seniorii Constanței primesc din partea municipalității 300 de lei pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie, 500 de lei pentru împlinirea vârstei de 90 de ani și 1000 de lei pentru împlinirea vârstei de 100 de ani.Pentru a intra în posesia acestor sume, beneficiarii trebuie să trimită pe adresa de mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente:
Cerere tip
copie conform cu originalul a certificatului de naștere
copie conform cu originalul a cărții de identitate
copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie
În situațiile în care doriți să depuneți la ghișeu documentele, o puteți face la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri intre orele 08.30-16.30, iar în zilele de joi între orele 08.30-18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533.
Atenție ! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.