
MOHAMMAD MURAD ȘI COMUNICAREA PE OCHI FRUMOȘI(1188)
Domnul Mohammad Murad, cunoscut investitor, poate cel mai gălăgios din România de azi, a ținut să ne arate noua lui jucărie, postul de televiziune Litoral TV. Și cum putea altfel să ne-o prezinte mai bine dacă nu într-o “Ediție specială!” Ediție specială că și-a tras Mohammad televizor cu televiziune cu tot! Mă mir că Matei, fostul primar de la Năvodari, s-a despărțit atât de ușor de “feblețea” sa, televiziunea! Arma lui de temut, când îmi spunea, supărat fiind pe mine, “Avem și noi televiziune...Și radio, și ziar!” Cu alte cuvinte, să-mi bag mințile în cap!
Dacă Mohammad și-a tras post de televiziune în regim de urgență, înseamnă că s-a cuplat din mers, precum navetiștii, de vagoanele trenului, la alegerile locale. Mohammad candidează! Altfel, de ce i-ar fi trebuit la vremea asta post de televiziune? Păi, în opinia mea, are un deficit de notorietate! Cel puțin, așa reiese din ultimele sondaje. Și domnia sa speră să mai recupereze câte ceva prin intermediul postului LitoralTV…
Nu știu cât...Dar prea mult, nu, chiar dacă apare în fiecare zi pe micul său ecran sau îl postează în locul mirei! În primul rând, se înțelege foarte greu ca audiție ce spune când apare pe micul ecran! Sau poate că trebuie verificate difuzoarele! A înțeles pesemne cum e cu notorietatea la români…
Dacă și-ar fi programat lansarea candidaturii la Constanța și nu în luxul de la Olimp, mai câștiga ceva simpatie! Le-a întors însă spatele! Putea cumva să-i fi stimulat și dumnealui, pentru că așa se procedează când îți lansezi candidatura la ceva... Chiar și cu vocea și penele Corinei Martin, pe care a catalogat-o din nou în termeni deloc eleganți! Într-un alt episod, Mohammad a spus, într-o notă de mișto ieftin, că doamna Corina Martin suferă de...otită! Era o aluzie șmecherească determinată de faptul că doamna Corina Martin nu era atentă la ce se discuta într-o ședință! Mai nou, o face de circ! Mă tem ca nu cumva astfel de reacții să fie o obișnuință în relațiile sale cu femeile din subordine!
Stors de atâtea și atâtea interviuri, de când a anunțat că vrea să candideze la Primăria Constanța, curtat de tot felul de personaje, Mohammad Murad nu ne-a spus nimic nou...A repetat vechile lui teze și antiteze, i-a criticat pe cei care nu se pricep la zidărie, vechea lui legendă cu cele 10 meserii, a plâns pe umerii turismului, deși Guvernul a răspuns pozitiv la câteva din propunerile sale, ba, mai mult, l-a criticat din nou pe premierul Orban, spunând că a gestionat prost criza, a promis că îi va ajuta pe cei săraci să își achite întreținerea, evident, cu bani din buzunarul lui…
Ca la orice emisiune în direct cu omul de afaceri libanez, telespectatorii s-au așezat frumușel la coadă ca să-i pună patronului LTV întrebări în direct. Una singură, mă refer la întrebările puse de telespectatori m-a făcut să dau sonorul mai tare...Întreba cineva slobod la gură dacă Moha, cum îi spun prietenii, are în prezent relații cu PSD! Dacă a avut în trecut? În locul unui răspuns ferm și limpede despre subiect, domnul Mohammad a ținut să ne țină un curs pe tema “A fi om, e lucru mare!” În sinteză, ne-a explicat care este relația pesedistă dintre grâu și neghină. Pe scurt, sunt și în PSD oameni de treabă! - spune Mahommad, mai mult ca să se justifice…
Când este pus în discuție un subiect sensibil despre oameni și prieteni, lui Mahommad aproape că îi dau lacrimile! La fel și atunci când vorbește despre cei care l-au sfătuit sau l-au rugat să nu candideze! În opinia mea, chiar i-au dat un sfat bun...Poate că domnia sa nu realizează ce se poate întâmpla, după 4 ani, în cazul unui eșec…
Sigur, domnia sa are la bază 10 meserii, dar una e să cunoști administrație publică și alta să știi să dai cu ciocanul! Inclusiv cu ciocănelul specializat al medicului de serviciu. Dacă s-ar fi oprit aici, am fi încheiat împreună o seară educativă, dar nu, Mohammad a ținut morțiș să ne demonstreze cât de “dăștăpt” este dumnealui în materie de comunicare.
Sigur, de vorbit vorbește frumos, recunoaște că este foarte importantă comunicarea, dar practica îl omoară! Cel puțin în raport cu ziarul TIMPUL ! De peste doi ani de zile, domnia sa ne întoarce în permanență spatele, nu e de găsit pentru noi, nu răspunde la telefon, ne șicanează prin angajații săi, nu ne invită la acțiunile organizate de Phoenicia, cum s-a întâmplat recent la Olimp, nu acceptă nici o formulă de comunicare! Sigur, comunicarea este foarte importantă. Dar nu cu pereții!
Dacă o să procedeze le fel și la Primărie, și cu alții, dintre cei care îl critică, o spun de pe acum, NU E BINE, DOMNULE MOHAMMAD!
Articole recomandate
Boc: Dacă dreapta nu se unește, va sta zece ani în opoziție

Deputat Dănuț Aelenei: „NU IMPOZITAȚI CONCEDIILE MEDICALE!”

Mihaela-Antoanela Scrieciu, noul președinte al OFL Constanța

Ponta: În mod normal acciza la carburanţi intră în vigoare de la 1 aprilie

Încă un partid vrea să apere constănțenii de Mazăre

VIDEO. Nicușor Constantinescu, băgat cu forța în mașină de procurorii DNA

Marius Horia Țuțuianu: *Până una alta, un lucru este clar: directorului general de la CNAPMC i-a expirat mandatul. Este înduioșător cum liberalii țin cu dinții de un post de director!*

BAC-ul ar putea fi eliminat. Vezi ce consilier județean constănțean propune acest lucru
