Dragii mei,
În urmă cu aproximativ două săptămâni mi-am anunțat intenția de a candida la alegerile locale din 27 septembrie ca INDEPENDENT, întocmai cum am făcut-o și în anul 2016.
Mulți, aș putea spune chiar surprinzător de mulți, m-ați felicitat pentru decizie și m-ați încurajat pentru a merge mai departe, motiv pentru care, încă o dată, vă mulțumesc!
Începând de ieri, 24 iulie, puteți să mă încurajați nu numai verbal, ci și faptic. Am amplasat două corturi, unul în fața City Mall, celălalt vizavi de Poșta Mare, pe bulevardul Tomis, dar și o măsuță în fața Complexului comercial din Kilometrul 4-5, toate destinate strângerii semnăturilor necesare participării la alegeri.
Dacă vă doriți ca vocea voastră să se audă și să fie reprezentată independent de partidele politice, vă invit și vă aștept să semnați pentru mine.
Voi fi prezent la fiecare punct după cum urmează:
- City Mall, de luni până sâmbătă, între orele 16:00-17:00
- Poșta Mare, de luni până sâmbătă, între orele 17:00-18:00
- Complexul comercial din Kilometrul 4-5, între orele 15.00-16.00.
În lipsa mea, in fiecare zi intre orele 10.00-19.00, sunt militanții care mă susțin și care vor înregistra semnăturile voastre.
Aștept cu nerăbdare să ne întâlnim și să participăm, împreună, la alegeri!
#Constanțaestepartidulmeu