
Proiectul privind reabilitarea și modernizarea bazinului olimpic – aprobat în ședință extraordinară(685)
Marți, 14 iulie 2020, la Primăria Municipiul Medgidia a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local Medgidia, care a avut pe ordinea de zi nouă proiecte de hoătărâre, inițiate de edilul municipiului, Valentin Vrabie. Cu excepția proiectului de hotărâre privind numirea de către Consiliul Local Medgidia a administratorului special al societății debitoare Apollo Ecoterm SRL care a fost retras de pe ordinea de zi de către inițiator, toate celalte proiecte au fost admise.
La primul punct s-a aprobat modificarea articolului 2 și 3 la HCL nr. 67/30.06.2020 privind acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020. Articolul 2 face referire la scutirea, pentru perioada stării de urgență, de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, dacă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență ca urmare a epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, dacă utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică. Articolul 3 prevede anularea accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la 31 martie 2020 datorate bugetului local al municipiului Medgidia.
Al doilea proiect de pe ordinea de zi a făcut referire la aprobarea dării în folosință gratuită a mijloacelor fixe reprezentând Covid 19: sistem automat de extracție a acidului nucleic, echipament RT-PCR și accesorii, către Spitalul municipal Medgidia, pe o durată de 10 ani. Spitalul va suporta toate cheltuielile de mentenanță, întreținere și revizii a bunurilor preluate.
Un proiect deosebit de important pentru municiplitate a fost aprobarea documentației tehnico economice – DALI pentru obiectivul de investiție “Reabilitarea, modernizarea și dotare- Sală multifuncțională și bazin olimpic cu anexe din cadrul Complexului Sportiv “Iftimie Ilisei” din municipiul Medgidia”. În prezent, bazinul se află într-un proces de degradare accentuată, iar demersurile autorității locale vin astfel în întâmpinarea nevoilor reale ale cetățenilor, și vizează consolidarea infrastructurii sportive a municipiului. După finalizarea proiectului, foarte mulți tineri vor fi atrași de noul complex.
În ședința extraordinară s-a aprobat actualizarea devizului general, a indicatorilor tehnico-economici și asigurarea cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivele de investiții privind Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței nr. 3, Grădiniței numărul 8 precum și a Grădiniței din Valea Dacilor, faza P.T.
Articole recomandate
Trupa The Future Dance Studio din Mihail Kogălniceanu, în top 10 mondial la Dance World Cup Finals Prague 2024

Președintele CJC Florin Mitroi a constatat o serie de nereguli la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

În comuna Cumpăna continuă tradiția ca în zilele de mare sărbătoare creștină de peste an să fie botezați copii aflați în grija statului

Servicii publice online, ușor de folosit pentru constănțeni

CT BUS: PROPUNERI PENTRU TRASEELE ȘCOLARE

Primăria Cumpăna organizează o acțiune de donare de sânge

CJC - Măsuri ferme pentru siguranța și confortul cetățenilor

Primăria Constanța și Animal Society continuă proiectul „Efort Comun pentru un viitor mai bun”

Zonele unde intervin echipele SC Confort Urban SRL în această săptămână

Zece proiecte de hotărâre - aprobate în ședința ordinară aferentă lunii iulie în Consiliul Local Medgidia
