Ședința ordinară a lunii iunie
Marți, 30 iunie 2020, la Primăria Municipiului Medgidia s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local Municipal. Toate cele 13 proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi au fost aprobate.
La primul punct s-a aprobat numărul maxim de posturi de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav din municipiul Medgidia, pentru anul 2020, acesta fiind de 150.
Un alt proiect de hotărâre a fost referitor la aprobarea numărului și a cunatumului burselor ce se vor acorda elevilor din învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2019-2020. A fost aprobat cuntumul lunar al unei burse după cum urmează: burse de performanță - 80 de lei, de merit -70 lei, de studiu -55 lei și bursă socială – 50 lei.
De asemena, s-a aprobat și proiectul de hotărâre privind actualizarea contribuției și a standardelor de cost pentru serviciul de persoane vârstnice la domiciliu, în funcție de nivelul venitului net lunar/ membru de familie și gradul de dependență, începând cu 01.06.2020.
În ședința lunii iunie au fost repartizate și trei unități locative de tip ANL, următorilor înscriși pe lista de priorități.
Un alt proiect de hotărâre aprobat a fost cel referitor la acordarea unor facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020. Consilierii locali au votat de asemenea, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Medgidia pentru anul 2020. Prin actuala recificare se supliementează capitolul referitor la locurile de joacă, la învățământ – amenajare spații verzi Școala ,,Lucian Grigorescu”, a curții interioare și recondiționarea sălii de sport, precum și implementarea sistemului de supraveghere al Liceului ,,N. Titulescu”. De asemenea, se are în vedere și realizarea Centrului multifuncțional din cadrul Casei de Cultură ,,I. N. Roman” dar și susținerea altor proiecte.