LUMINIȚA ȘI BOALA OGLINZII

LUMINIȚA ȘI BOALA OGLINZII(880)


“Tot orașul Medgidia o adoră pe doamna Luminița Vlădescu!” Înlocuiți, ca într-un joc de societate nouă, Luminița Vlădescu cu Elena Ceaușescu și o să constatați că “tovarășa” nu a fost niciodată “adorată” de popor! Nici măcar de un oraș precum Medgidia, într-o perioadă în care se construia Canalul, iar IMUM nu ajunsese la fier vechi! A fost, în schimb, “academician de renume mondial”!! La caterincă!

Declarația de mai sus aparține unui fan al șefei PSD Medgidia și ne demonstrează nouă că “pandaliile” reprezintă, încă, un pericol real pentru omenire! Mai ales pentru “omenirea slabă de înger sau în contact cu bacteriile”. Deși declarația a fost făcută de curând cu masca pe figură și la o distanță corespunzătoare prevăzută în regulamentul de ordine interioară al karkalacilor de birou. Căci, zic, nu știu ce profesie are domnul karkalak, dar stă toată ziua pe gard și ne înjură, cum îi vine la gură, ca proasta în bătătură!

Până și Luminița e derutată și dumneaei de impactul produs de expresia burgheză “o adoră” în condițiile în care declară tot timpul că este de partea clasei muncitoare! “E de bine sau e de rău?, a întrebat temătoare ca o garofiță ruptă din Parcul Primăriei, unde și-a abandonat galoșii de “vice”...

Fanul Luminiței este cunoscut ca fiind ultimul om venit cu pluta pe ruta Bistrița-Medgidia, via Canalul Dunăre-Marea Neagră. La sosire, avea la bord două călătoare clandestine. E vorba de două capre râioase antrenate special ca să dea jos beculețele atârnate de pod de Primăria Medgidia, beculețe care o orbeau pe Luminița la schimbarea direcției de mers! De asemenea, caprele aflate în misiune mai au ca țintă un obiectiv: să umple de râie, după modelul “pandaliilor”, partea americană din Spitalul orășenesc! Piară imperialiștii din țară! Cam ăsta era mesajul celor care o dezmiardă pe Luminița la sosirea americanilor la Medgidia!

Nu am mai auzit de multă vreme o declarație atât de libidinoasă și de grețoasă adresată unui om politic în viață sau după...Citez cu o oarecare reținere: “Medgidia o adoră”! Și dă-i și plângi, și dă-i și plângi! Doar profesorul Dumitrașcu, pe vremea PSDR, a excelat în laude la adresa unui coleg de partid, spunând despre acesta că “Este bou, dar este boul nostru!” Acum înțeleg de ce trebuie să ne spălăm tot timpul peste obiceiurile și necesitățile noastre zilnice cu apă și săpun!

Declarația individului cu caprele râioase este una cât se poate de istorică și de isterică! Ea reprezintă un pas uriaș în materie de pupincurism deșănțat și manipulare pe bază de pupici, ba-i aici, ba nu-i aici! Se știe că asta este parola la groapa cu furnici, proiect aflat și acum în mapa fostei “vice” de la Primăria Medgidia! Declarația domnului “căprar”, funcție care se dobândește de la două capre în sus, ne-a umplut de funingine și de respect pesedist!

Dacă află marile doamne din PSD de chestia asta, nu știu dacă îi mai stau Luminiței bigudiurile bine în păr! Nu o mai scoate populația(aia care o adoră) din mâinile rivalelor de la București nici cu trenul regal! Parcă o și aud pe “Veorica premier” țipând din cușca ei de fier: “Auzi, bre, cum arată -adorata- aia de la Medgidia? Dacă nu știi să descrii, fă-mi legătura cu Felix...:” Dar, ghinion, legătura s-a întrerupt la Jilava în dreptul lui Dragnea! “Alo, Țapul, m-ai recepționat, câte capre ai clonat?” Puțin a lipsit să nu o păruiască bine pe Gabriela Firea!

Eu nu contest că Luminița nu are și ea partea sa liberalizată de susținători, dar, mai ales, prin prisma partidului, dar, în niciun caz, un potop de admiratori care se dau cu capul de borduri sau alte lucrări importante cînd o văd traversând strada! În orice caz, fanul pesedist i-a făcut un mare deserviciu Luminiței Vlădescu...A ales cel mai prost moment cu putință pentru ridicarea în slăvi a șefei de partid de la Medgidia! Nici Vrabie, dușmanul declarat al domniei sale, nu a fost inspirat să tragă o salvă de tun demolatoare!

PSD, la nivel central, se află într-o mare degrigoladă! Cei care asigură interimatul, cu Ciolacu preocupat mai mult de linia directoare a bărbiței sale de țap tânăr și viguros, caută un conducător pentru partid și nu o miss PSD! Politica de promovare a femeii s-a stins imediat după ce Liviu Dragnea a ajuns la pușcărie. Imaginea femeii în PSD este într-o ușoară decădere după ce toate promovatele lui Dragnea și sateliții săi au început să genereze diverse probleme, inclusiv cu Justiția! Vezi circul prestat de fosta doamnă premier care a ținut să rămână măcar la conducerea partidului...Evident, la nivel național! Dar degeaba!

Când marile doamne din PSD au intrat în anonimat, apare brusc pe mapamond Luminița de la capătul Medgidiei, cu ifose de “adorată”, ceea ce, zic eu, nu e bine! Nu e bine, doamna președintă, chiar dacă, să zicem, domnul în cauză vă adoră de capul lui! De capul lui, dar nu de tot orașul! Chiar credeți că, după prestația de la Primăria Medgidia, sunt motive serioase ca să fiți adorată de un oraș întreg?
Mă tem că o să persistați în vechile greșeli de a crede tot ceea ce vă șoptesc unii la ureche…

Eu cred că ați pierdut funcția de viceprimar dintr-un motiv cât se poate de simplu. Ați stat prea mult în fața oglinzii!

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă în PSD pe țară? Dar competentă?
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri