SALVAMAR DE BUNĂVOIE - Bine faci, bine găsești(981)

Pe la ora prânzului plaja de la Belona se umplea de oameni de toate felurile și mai bătrâni și mai tineri, și mai grași și mai slabi, și mai vioi și mai molatici, cei mai mulți bălăcinduse în apă ca să mai scape de dogoarea soarelui care nu ocolea pe nimeni mai ales pe noi, cei de la salvamar, care nu puteam pleca de acolo niciunde știind din experiență că aveam de lucru cam o dată la jumătate de oră cu incidente când ușoare când periculoase, personajele fiind mereu altele.

Pe amărâții care nu știu să înnoate și se bălăcesc tot pe lângă mal îi apucă uneori tot felul de eroisme sau de exchibiții și trebuie mai mereu să fii cu ochii pe ei. Când vezi pe câte unul că se aventurează ori strigi la el ca să îl avertizezi ori îl mai lași puțin dacă tot voiai să intri în apă ca să te mai răcorești.

Sunt cu ochii de ceva vreme pe un tată trecut de prima tinerețe dar încă destul de voinic ce se joacă împreună cu fiica lui cam mititică posesoarea unui colac de jucărie foarte nepotrivit în situații dificile.

Prezența tatălui îi conferă oricărui copil din lume inconștiența unei siguranțe exagerate eliminând din joacă orice pericol.

După cum bănuiam fetița alunecă de pe colăcel, ia apă în loc de aer, repede și multă, se sperie, se agață de taică-său care total surprins și evident total nepregătit pentru astfel de situații neașteptate ia apă și el nereușind să stea deasupra apei doar dând din picioare.

Mă arunc în mare, spre ei, trec cu greu printre cei gură-cască și care de obicei nici nu înțeleg ce se întâmplă și nici nu știu ce să facă în astfel de situații și nici nu fac nimic, salvez fetița smulgând-o din brațele înțepenite ale lui taică-său, o agăț zdravăn de colacul buclucaș și îi fac un vânt puternic, spre mal.

Caut să îl scot din panică pe masculul derutat și speriat de viteza cu care se pot petrec e necazurile, îl țin deasupra apei ca să capete aer dar mai ales curaj și vin încet cu el în brațe spre mal.

Când simte nisipul sub picioare se smulge din brațele mele care tocmai îl salvaseră de la moarte și țipă la mine: "dar mai lasă-mă bă că acuma pot și singur!" Incredibil, uluitor, de neimaginat!

De multe ori din cauza spaimei, din cauza emoțiilor, respectivii uită să îți spună mulțumesc. Dar ca ăsta acuma să țipe la mine și să mă bruscheze nu credeam că o să văd vreodată.

Am plecat amărât și obosit spre malul apei m-am așezat trist și singurel cu fața spre bălăceala care nu se potolea cu una cu două sperând că nu voi mai avea vreun caz asemănător măcar câteva minute să pot să îmi revin din uluială.

Nu îmi mai aduc aminte dacă am vrut să îl lovesc sau să îl înjur dar știu că am fost tare necăjit.

Eram atât de moale, din toate punctele de vedere, că nu am reacționat în niciun fel nici când un neamț, care probabil văzuse toate scenele, mi-a lăsat lângă mine un pachet de țigări străine bătându-mă ușor pe umăr gen lasă mă băiete că în viață ai să mai vezi din astea din partea celor cărora tu le faci bine și ei îți fac rău.

Amărâtului probabil îi era rușine de situația groaznică prin care trecuse, puteau să moară înnecați amândoi atât de repede, dar cu ce eram eu de vină că tocmai îi salvam pe amândoi de la moarte!? Îmi făcusem datoria cu final fericit pentru a nu știu câta oară și asta mă umplea de o fericire greu de înlăturat de mitocănia unui tată inconștient.

Cred că Dumnezeu vede astfel de isprăvi și intervine în felul Lui atunci când uneori puterile tale nu îți mai sunt suficiente.

Când faci rău, nenorocitul de răul se întoarce împotriva ta.

Fă bine, îmi place mie să zic, că binele nu se întoarce niciodată.

Vede, Domnul! Zic unii dintre noi și zău că au dreptate.