LA ENISALA, PE BĂTRÂNA CARAPACE(1418)

Singur pe bătrâna carapace, un ponton scos din uz și transformat în “cuibușor de nebunii", la masă cu pescari de toate națiile. Pescarul amator? Un personaj schimbător după cum bate vântul. Înainte să se așeze pe locul lui la pescuit, prin câteva gesturi personale, ia pulsul vântului cu un deget. Din ce parte bate și încotro se îndreaptă...După aceea, e ca un teatru ambulant. Ca și cum ar interpreta diverse roluri tragice sau comice, trăiește diferit fiecare secundă când își scoate sculele și echipamentul de pescuit. Să vedeți teatru când o fi să scoată vreun pește cu undița lui…

Pescarul amator este un tip ordonat și meticulos. Am avut un unchi la Galați care știa până și ultimul ac, unde se afla, în trusa lui! Nu suporta să stea nimeni în preajma lui la pescuit...Era un bun povestitor care trăia la maxim momentele culminante când scăpa, chipurile, monstrul! Până și pe mine mă convingea, care fusesem la locul faptei, deși nu trecuse de 100 de ani nici un monstru!

Ca unul care nu mă dau în vânt după pescuit, fiind și neștiutor de carte în această privință, evit să mă bag în discuții care mă depășesc din toate punctele de vedere. Pentru mine, s-ar potrivi un translator al muților și al surzilor, ca să pricep și eu ceva din toată această poveste. Măcar pasajele în care dau cu toții din mâini!

Să revenim pe ponton, la Enisala. După o noapte de chef prelungit, pe la ora 6, toți cheflii se duc în cabine la culcare. Eu cobor în stufăriș și privesc cu nesaț același peisaj care mă relaxează de câte ori vin aici. Adică de peste 25 de ani. O bună bucată de vreme, parcurgeam la pas traseul neamenajat spre cetatea Enisala Un simbol, mai multe simboluri...În Enisala bate inima lui Cornel Ivanov, unul dintre pilonii Deltei Dunării. Acum nu mai pot urca pe jos! Am ajuns un simplu aplaudac. Îi aplaud pe cei care fac ceea ce făceam și eu când eram tânăr ca ei...Stau la poale și privesc cu nesaț natura înconjurătoare. Pe aici, păsările umblă în gașcă.

Dacă vreți să vedeți Enisala în profunzime, urcați la Safari, pensiunea lui Gibi. De acolo se vede totul ca în palmă...Indiferent de anotimp, aici, diminețile au un farmec aparte! La Rotonda...De pildă, într-un moment matinal, am văzut cum soarele a intrat în cetate și a stat acolo mult și bine...Era o formă de răzvrătire împotriva noastră, a tuturor celor care îi călcasem teritoriul fără acceptul său.

După ce am dat binețe naturii, m-am întors pe bătrâna carapace, unde eram așteptat de pontonier, care păstra întotdeauna ceva bun pentru mine! Pe un ponton, pontonierul este cel mai important personaj. La o zi de-a mea, una din cele 22 “sărbătorite” pe ponton, am ascuns un bidon mare cu ciorbă de burtă cu care venisem de acasă. L-am rugat să nu spună nimănui. A doua zi, dimineața, ca după chef, ne-am strâns toți “răniții” la o cafea și un coniac “Napoleon” de la mama lui...Îi zic lui Ion Nasta, pe atunci, directorul stațiunii Costinești: “Ioane, luând în calcul vechimea ta în turism, ce ar fi trebuit să punem pe masă acum?” Am repetat întrebarea într-o nouă formulare și Ion a zis: “Păi, ar merge o ciorbă de burtă!” I-am mai lăsat câteva minute să saliveze și să-și facă tot felul de reproșuri, după care, la un semnal stabilit, pontonierul a intrat cu ciorbele fierbinți, cu tot dichisul lîngă ele! Supărat, totuși, pe mine pentru faptul că nu i-am gustat ciorba de pește! Pe care am mâncat-o a doua zi. Mi-a spus atunci Nasta: “Dacă te lași de presă, te iau la mine șef de protocol!” Desigur, amândoi glumeam…

Un alt episod din povestirile de la Enisala. Două dimineți la rând, un medic militar bucureștean, din gașca noastră, s-a trezit la ora 5, chitit să plece la pescuit cu un barcagiu care cunoștea bine bălțile din zonă. De fiecare dată, cu ajutorul nostru, în calitate de chibiți, eu și pontonierul, era întors din drum de...Napoleon, cu multe stele. Care a cucerit, în cele din urmă, și bătălia de la Enisala! Evident, dând peste cap istoria! Cu așa coniac de calitate! A venit și ziua plecării, când toată lumea își făcea bagajele. Văd că medicul își aruncă în geantă echipamentul de pescuit nou nouț, căruia nu apucase să-i facă safteaua! Nu apucase nici măcar să rupă etichetele! Îi zic: “Doctore, după trei zile de pescuit la rece, tăvălește-le puțin prin stuf”... Au izbucnit cu toții în râs! “A ajuns oul să-i dea lecții găinii!” Și cum vă spuneam, nu le am cu pescuitul!