
RAJA este alături de comunitate în lupta cu COVID-19(489)
RAJA asigură comunităților în care își desfășoară activitatea servicii esențiale, de aceea, în condițiile evoluției epidemiei provocate de virusul SARS-CoV-2, ne-am mobilizat pentru a face față tuturor provocărilor întâmpinate pe parcursul acestei perioade fără precedent.
În ciuda distanțării sociale și a tuturor măsurilor impuse pentru protejarea sănătății angajaților, dar și a abonaților noștri, la nivelul RAJA toate activitățile se desfășoară în regim de foc continuu. Pentru a asigura o apă potabilă sigură și de calitate tuturor consumatorilor, dar și un serviciu eficient de canalizare/epurare a apelor uzate menajere, echipele noastre sunt în permanență prezente pe teren, în vederea realizării intervențiilor curente asupra sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul localităților deservite.
Totodată, suntem conștienți că, pentru a depăși această perioadă critică, este nevoie de o mobilizare colectivă, de aceea suntem solidari cu sistemul sanitar, ajutând la punerea în funcțiune a Spitalului Militar mobil care va fi ridicat pe stadionul „Portul” din Constanța. Spitalul Modular de Izolare şi Tratament va funcţiona ca o secţie extinsă de boli infecţioase a Spitalului Militar de Urgenţă Constanţa. Prin urmare, RAJA s-a implicat activ și și-a asumat, din surse proprii, realizarea în regim de urgență, a întregii infrastructuri care va asigura necesarul de apă potabilă și colectarea apelor uzate.
În acest sens, mai multe echipe, formate din zeci de angajați ai societății, lucrează 24 de ore din 24 pentru racordarea și branșarea la sistemul de distribuție a apei potabile și de canalizare a noului spital, prevăzut cu o capacitate de peste 600 de paturi.
Reamintim tuturor utilizatorilor că apa are un rol deosebit de important în prevenirea răspândirii Coronavirusului. Este nevoie de doar 30 de secunde pentru spălarea mâinilor cu apă și săpun ca să ținem la distanță virușii.
Articole recomandate
Elicopterul Consiliului Judeţean Constanţa va fi prezentat la Tuzla

PORTUL AGIGEA: Cei 20 de navigatori ruşi, de la bordul navei "ISKETEL", încă nu şi-au primit salariile pe ultimele trei luni

Aveți loc de parcare? Iată cum vă puteți reînnoi rezervarea pentru anul 2015

Mazăre va orgzaniza un ”CARNAVALION” în patru intersecții din oraș

Apa de băut pentru copii, în vizorul Protecției Consumatorilor

Mircea Băsescu, citat să se prezinte la DNA, în cazul plângerii făcute de Florin Anghel

Atenție la animalele de companie în perioada sărbătorilor!

Eveniment pentru pescari. Cupa RIG la Crap a ajuns la ediția a XVII-a
