ARTA DE A MURI FRUMOS

ARTA DE A MURI FRUMOS(1037)


Constat că de la o vreme încoace se discută mai mult despre moarte decât despre viață! Au apărut filozofi noi, cugetători abia ouați de Columb, ghicitori în stele recalificați. Cum care Columb ? Ăla care a identificat America și oul! Prins pe corabie fără bilet exact în momentul în care descoperea America, un pas mare pentru americani și unul mic pentru noi!

Am ajuns să studiem arta de a muri. Arta de a muri frumos, demn, fără tăvăleli pe jos, fără milogeala gen “Nu trage, domnule Semaca!”. Cine este cel care, fără să fi studiat mișcarea măștilor la IATC, a reușit să facă, cu o naturalețe ieșită din comun, pe mortul în păpușoi? Cine? Românul! Așa l-au găsit organele abilitate. Întins pe jos, în mijlocul lanului de porumb, noi vrem pământ, și cu știuleții pe sub iie! Un talent ieșit din comun!

Arta de a muri frumos l-a salvat de la o bătaie cruntă, episodul derulându-se pe o tarla privată înconjurată de sperietori. Un artist inegalabil...Dintre toți actorii din lume pe care i-am văzut la viața mea, unul singur știa să moară la perfecție în film și în viața de zi cu zi, când se ținea de glume proaste. Alain Delon. Atât de bine mima moartea din el, încât, noi, ăștia, mai creduli, plângeam ore în șir cu vorbe! Au fost situații când, a doua zi, la matineu, veneam să ne uităm după cortină ca să ridicăm eventual trupul neînsuflețit...În aproape toate filmele în care a jucat, Alain Delon a dat de dracu’ la final! Cred că a fost personajul cel mai ciuruit de pe lumea asta! Filmul “Clanul sicilienilor” e un model în ce privește arta de a muri în cinematografie. Desigur, cu ghilimelele de rigoare peste tot.Dar pe mine mă oftica la culme faptul că idolul meu o mierlea precum țiganul la mal! Alain Delon și-a gestionat bine moartea pe marele ecran. Cred că și în viață, pentru că e bine și sănătos la cei peste 80 de ani ai săi, autoexilat în castelul său personal, cu o ceată de câini după el…

Alain Delon avea două modalități de a muri (întotdeauna) la sfârșitul filmului. Fie împușcat de polițiști sau de procurori, cărora le tremura mâna, fie de mafioți. Când era împușcat de mafioți, cădea brutal pe caldarâm, respira adânc și deceda în spasme, ca și cum s-ar fi chinuit. Nu se tăvălea niciodată, dovadă grija față de hainele sale. Nu horcăia îngrozitor precum colegii săi care jucau în filme inspirate din legendele vestului sălbatic, unde, printre altele, se mai bălega și calul din dotare…Când era împușcat, conform scenariului, de procurori, se prăbușea la pământ cu încetinitorul și avea grijă să nu facă zgomot…

La noi, cu mult peste Franța, arta de a muri, de fapt, a te preface că mori, a atins perfecțiunea. Când vezi cum se bat cap în cap deciziile unora, îți vine să mori, nu alta! Când vezi că ești înconjurat de indolență, îți vine să îi omori singur cu mâna ta! Când vezi că politicienii continuă să se bată pe NIMIC, ești hotărât să te exilezi, dar nu ai unde!

Ceea ce mă impresionează la virusul ăsta nou e că, dacă își pune mintea cu noi, nu scapă unul viu! Prea mulți indolenți și proști, au ajuns, doar clipind din ochi a somnolență, în funcții foarte mari! Obrazul gros cu proști se ține! Când e limpede că nu avem prea multe șanse în fața virusului, îți rămâne o singură alternativă de ordin moral. Să mori frumos!

Oricum, parvenitule, degeaba te dai de pământ cu fundul tău mare cât un afluent al Dunării în sezonul ploios! Degeaba ceri virusului îndurare, după ce ți-ai bătut joc de o țară întreagă! Cum o să te aibe virusul la inima lui de vreme ce voi, conducătorii iubiți, ați pus țara pe butuci! El, domnul virus, ce să mai roadă? Resturile de la tranzacțiile voastre păguboase?

Ne-ați aruncat drept hrană pentru viruși! Niște bieți bătrîni ca mine pe care trebuie să-i fierbi în trei ape ca să nu îți pierzi dantura? Ați făcut din cei care au vîrsta de 65 de ani ciorbă de burtă la plic cu cartilaje! Aiurea. Știi de ce Alain Delon este deja nemuritor? Pentru că știe să moară frumos într-o țară civilizată în care populația nu este împărțită în vii și mai puțin vii! Unde nu există riscul să fii acuzat de înaltă trădare pentru simplul motiv că ai strănutat din cauza unui bondar! În timp ce lângă tine aproape 1.000 de enoriași așteaptă să le vină rândul la linguriță! Aia de se bagă în guriță cu ceva hrană pestriță! Acum, când scriu, i-a venit rândul la linguriță credinciosului cu numărul 666.

Revin la subiect, deși tot aia e…
Unde medicii sunt dezumanizați, fiind plasați ca niște strunguri în containere, lăsați să plângă cot la cot cu contaminații sau necontaminații, cu internații sau pur și simplu trecătorii patriei!

  

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri