Sunt aproape mistuit de flăcările căinței, care puteau fi văzute de la câțiva kilometri cu ochiul liber în interiorul meu. Ca în filmul “Salamandra”. Dar fără pompieri, ISU și mijloace de stingere a incendiilor. În exterior am scăpat ușor. Câteva bășici de la o flacără rebelă, un tăciune și-un cărbune, cenușă berechet de pus în cap, o julitură standard. Ce, dracu, doar suntem în campanie electorală și politicienii trebuie să convingă prin toate mijloacele. Inclusiv prin autovictimizare.
De pildă, doamna Vlădesco cataloghează suspendarea ei din funcția de viceprimar la Medgidia ca fiind o execuție politică! De regulă, pozează în diverse ipostaze tragice.Diferă foarte mult replicile finale. S-a trecut de la “I-am ciuruit” la “M-am ciuruit”...
Recunosc. Am comis mai demult un gest infam față de doamna Vlădesco de Medgidia, renumită pentru talentul ei diabolic de a compune și reproduce piese scurte și mecanice la clavecin din folclorul pesedist, pe versuri de Felix Stroe. Dar și pentru capacitatea sa nativă de a provoca diverse intrigi contra primarului Vrabie! Pe care, mai nou, îl acuză că i-a înscenat niște incompatibilități și niște indemnizații cu care să o suspende din funcția de vice!
Doar așa se poate auzi și vocea domniei sale! În ce constă infamia? Ei, bine, m-am așezat, eu, tocmai eu, pe scaunul domniei sale, din biroul domniei sale, din sfera domniei sale de influență, de la capătul celălalt al tunelului, unde era și Luminița! Din universul în care se “simțește” bine doamna “vice”. Nu îmi stă în caracter să mă așez pe scaunul altuia sau al alteia...Nu am râvnit niciodată la scaunul cuiva! Am luat loc la îndemnul unei doamne care m-a asigurat că doamna Vlădesco trece rar pe la Primărie și că nu este nici un pericol...Da, dar doamna respectivă nu știa că scaunul doamnei Vlădesco este piesă de muzeu și m-a împins să stau pe el! În condițiile în care pe o etichetă scria clar: Nu te așeza, piesă de mobilier! Nu am priceput prea bine cine...Doamna sau scaunul! E drept, am luat ca exemplu gestul președintelui Iohannis, care, plimbându-se prin Tg. Jiu, s-a așezat destins, pe unul din scaunele aflate în jurul “Mesei tăcerii”, cunoscuta operă de artă a lui Brâncuși! Dar ce legătură este între Brâncuși și scaunul doamnei Vlădesco?
Aflu că scaunul domniței a fost declarat “monument al naturii” și că este de o valoare inestimabilă. Titulara de drept, adică madam “vice”, nu s-a așezat niciodată pe el! I-a plăcut să stea așa suspendată înainte de a fi sancționată! Ca să nu se șifoneze! Din acest motiv, valoarea sa inestimabilă este dată de patina timpului. Din păcate, nu a fost găsită decât o singură patină! Alt record inedit. Scaunul, cu un conținut solid și cam inestetic, nu a fost nici măcar atins pe parcursul unui mandat de viceprimar, ceea ce îi mărește valoarea de patrimoniu! Îi lipsește un picior din patru, ceea ce s-a constatat când electricianul a vrut să învârtă în sens invers un bec. Scaunul prezintă pe speteaza lui diverse desene de epocă, scene de luptă corp la corp în Primărie, câteva urme de ruj, mesaje indescifrabile și mai multe numere de telefon, cifre care atestă prezența sa la birou pe zile cu soț și fără soț. Planificarea nu a fost respectată niciodată! Președintele Iohannis a fost aspru criticat pentru faptul că s-a așezat cu curul pe o lucrare valoroasă din colecția lui Brâncuși! Gestul său i-a indignat pe cetățenii care nu cunosc limba germană!
Aud că doamna Vlădesco vrea să schimbe scaunul de vice cu cel de primar! Unul înalt cât coloana infinitului, astfel încât nimeni să nu mai poată ajunge la dânsa ca să-i ceară un raport de activitate. O dovadă că ea este cine este...O coloană a infinitului pe care să nu poată să se cațere nici măcar Felix Stroe, pe care s-ar putea să-l ia apa pe Canalul Dunăre-Marea Neagră în jos! De urmărit cotele apelor. Pentru evitarea incidentelor de genul celor în care a fost implicat președintele Iohannis, scaunul gigant va fi păzit 24 din 24 de ore. Va fi prima unitate industrială cu foc continuu din Medgidia! Sau un gest în amintirea IMUM !
Dar ca să ajungă aici, doamna Vlădesco trebuie să îndeplinească câteva condiții de bază. Să demonstreze că a fost suspendată abuziv cu cricul din funcția pe care o deține. Să demonstreze că incompatibilitățile semnalate de “dușmanii poporului” sunt niște făcături. Că este o victimă politică ciuruită de PNL, după cum susține un bocitor al domniei sale și al PSD. Și, dacă trece de toate aceste chestiuni, să câștige alegerile de la Medgidia!
Aștept alegerile! Din curiozitate profesională, sunt nerăbdător să aud cum sună, după 4 ani de zile, raportul de activitate al doamnei “vice” suspendate! În prezent, victimă politică! Cine a tras în doamna Vlădesco? În politică, dacă te bagi prea mult unde nu îți fierbe oala, îți prinzi repede urechile! Dacă îți prinzi urechile la traforaj, tot victimă politică te numești?