CORNEL ANDREȘOIU - DRAGOSTE ȘI ONOARE(2811)

După 44 de ani, timpul parcurs în liceu mi-a rămas bine întipărit în minte. Anii de liceu sunt fără egal! Cum fără egal este și Cornel Andreșoiu, dirigintele nostru. Un om minunat care se identifică cu cei mai frumoși ani din viața noastră. Anii de liceu.

Sunt unul dintre rebelii clasei a IX-a C, Liceul Economic, secția Turism, din Constanța. Domnule diriginte, vă întreb, oare de ce îmbătrânim atât de repede? Eu DA. Dumneavoastră NU. Nu o spun cu invidie. Dacă se va descoperi vreodată izvorul tinereții fără bătrânețe, vă cedez locul din față. Dar dumneavoastră nu aveți nevoie de nici un elixir. Sunteți tânăr de când vă știu. Așa vă purtăm și noi în suflet. Mereu tânăr.

Eu m-am străduit să vă ajung din urmă ca să vă pot face o mărturisire pe care nu am îndrăznit să v-o fac când eram elev. Nu am avut curajul să vă spun atunci ce am pe suflet de teama ca demersul meu în uniformă școlară să nu se risipească în vorbe în vânt. Și, apoi, am vrut să mă conving că nu mă înșel asupra unei chestiuni, că nu sunt subiectiv și că părerea mea, dar și a altor colegi, este corectă și sinceră. Am parcurs o viață întreagă ca să pot să scriu acest articol care pleacă de la o simplă mărturisire colectivă.
Cel mai așteptat articol! De peste 44 de ani ...

De regulă, când prind un pont nu stau prea mult pe gânduri. Scriu. Dar, de data aceasta, am fost mai cumpătat. Vă dați seama domnule profesor, să aștepți o viață întreagă acceptul tău personal că poți scrie liniștit, în fine, despre un sentiment uriaș care te bântuie. Am considerat că trebuie să merit ca să vorbesc și în numele colegilor mei. Acum sunt liber de orice incertitudine și vă pot spune cu inima deschisă.

Domnule profesor, vă iubim nespus de mult și vă respectăm pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi! Chiar și în anii de după absolvirea liceului, când oamenii mai uită, am nutrit aceleași sentimente și ne-am gândit la dumneavoastră.

Nu au dat buzna niciodată peste dumneavoastră niște luminițe ca niște licurici? Noi eram precum albinele într-o pălărie de floarea-soarelui răsare. Nu ați sughițat, semn că sunteți pomenit? Ați fost profesorul nostru. Ați rămas prietenul nostru, tatăl nostru, precum cel din biblie, fratele nostru, îngerul nostru păzitor. Ați făcut și faceți în continuare parte din viața noastră. Ne-ați fost călăuză și protector, dascăl desăvârșit.

A fost o binecuvântare să vă avem profesor și diriginte.
În primul rând, pentru că prin metodele aplicate ne-ați introdus, riscând să vă pierdeți catedra, în Europa! Eram totuși în bolnăvicioasa “Epocă de aur” cu tezele de la Neptun pe post de noduri în papură. Și noi învățam nu numai limba franceză, ci și cum să ne comportăm ca niște europeni adevărați. În timp ce colegii noștri de la alte clase, mai puțin norocoși, studiau materialismul dialectic...

Nu v-a fost niciodată teamă, în vremea aceea, să conversați în cinci limbi de circulație internațională, în condițiile în care rusa era limba de bază! Ne-ați dus în toată țara ca să o cunoaștem mai bine. Și de atunci am rămas cu dorul excursiilor lui Andreșoiu. Ne-ați primit în casa dumneavoastră, ne-ați omenit, ne-ați respectat. Doamne, cum încăpeam peste 30 de suflete în jurul mesei! Eram ca într-o familie cu mulți copii! Și ne bucuram de orice. La pieptul dumneavoastră ne-am plâns unii dintre noi tristețea generată de eșecul primei iubiri.

Eram atât de naivi în anii de liceu, dar eram cu sufletul curat, cinstiți și deschiși în tot ceea ce făceam. Și fără grija zilei de mâine. Așa ne-ați învățat. Așa ne-ați educat. Când o mai făceam și noi lată pe la alte ore, auzeam pe hol reproșurile altor cadre didactice: “Ăștia sunt ai lui Andreșoiu!” Nu am auzit să vă deziceți vreodată de noi, deși sunt sigur că ați primit multe bobârnace în cancelarie de pe urma noastră. Nu ne făceați morală. Nu ne țineați teorii monotone de partid. Veneați în prima recreație la noi, intrați în clasă cu o privire care ne băga în pământ pe toți și spuneați doar atât. Citez: “Am crezut că sunteți oameni serioși. Nu mai avem ce discuta!” Împăcarea venea repede, pentru că nu era în firea lucrurilor să ne privim pe sub sprâncene. Ci întotdeauna în față, mai bine zis, față în față. Alt loc nu există pentru adevăr.

Și dumneavoastră așa ne-ați învățat să fim oameni dintr-o bucată. Ca dumneavoastră. Pe unde am mers ca jurnalist prin țară și am rostit numele dumneavoastră, cei care vă cunoșteau au avut numai cuvinte de laudă la adresa profesorului și omului Andreșoiu Cornel! Foarte mulți din generația noastră nu își mai aduc aminte de anii mult prea îndepărtați de liceu. Datorită “dirigului” nostru, nu am uitat nimic!

Și pentru că știm că aveți nevoie de sănătate, cât mai multă sănătate, asta vă și dorim. MULTĂ SĂNĂTATE, DOMNULE PROFESOR!

Lucian Cristea, rebelul.
Și alături de el: Stelică Vasile americanul, Stamate comandantul, Piculina, Lidioara, Topolencele ambele, amândouă etc.