Din arest,  Nicolae Matei a câştigat încă un mandat de preşedinte la PSD Năvodari

Din arest, Nicolae Matei a câştigat încă un mandat de preşedinte la PSD Năvodari(1769)


Membri filialei PSD Năvodari fac front comun cu liderul lor arestat de la mijlocul lunii noiembrie 2012. Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, a fost reales cu unanimitate de voturi drept preşedinte al organizaţiei de partid. Viceprimarul Florin Chelaru şi-a exprimat încrederea că primarul Nicolae Matei va reveni cât mai curând la conducerea oraşului. La alegeri au participat peste 150 delegaţi din teritoriu. Ei au enumerat proiectele realizate de edilul-şef şi au vorbit despre obiectivele organizaţiei. PSD-iştii din Năvodari au ales cei 32 delegaţi care vor participa la Conferinţa Judeţeană din 10 aprilie. Nicolae Matei a fost desemnat singurul candidat din partea PSD Năvodari pentru funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD. Reprezentantul PSD Constanţa la scrutinul de la Năvodari a fost secretarul general al filialei judeţene, Cristinel Dragomir care a reafirmat susţinerea lui Matei şi din partea conducerii organizaţiei judeţene. Primarul Nicolae Matei din Năvodari continuă starea de arest de aproape cinci luni de zile. Matei este acuzat pentru dare de mită. Procurorii DNA au declarat că în perioada iunie-octombrie 2012, primarul Matei i-a solicitat unui ofițer de poliție judiciară cu funcție de conducere să-i ofere protecție în anchetele penale care-l vizau. Primarul a cerut poliţistului să intervină în aceste anchete pe care le considera abuzive, nejustificate și motivate politic. În schimb, ofițerului de poliție i s-a promis o recompensă, materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a două loturi de teren situate în Năvodari. Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de acești intermediari. Conform contractelor, prețul acestor terenuri este de 59.000 de lei. Poliţistul Valentin Burlacu, fost şef al IPJ Constanţa a fost cel care l-a denunțat pe primar.

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri