CEARTA CORBILOR...

CEARTA CORBILOR...(1149)


După pierderea alegerilor prezidențiale, dar fix după acest moment, se observă în rândurile PSD importante mutații genetice. În primul rând, în ce privește atitudinea pacifistă de altădată a corbilor. Ce se spunea despre corbii din PSD, motiv de mândrie patriotică? Da ce mândrie! D-aia grosolană cât obrazul unora din conducerea centrală. Citez dintr-un fost înaintaș al partidului. Apropo, că tot veni vorba, unde sunt înaintașii din PSD, că văd că au rămas doar fundașii!

Revin la chestiunile privind mutațiile genetice ale corbului. Spunea un înaintaș pătimaș. Citez: “La noi, în partid, fie viața cât de grea, corb la corb nu-și scoate ochii!” Îmi aduc aminte că politrucii pesediști, deturnând sensul zicalei, au făcut un mare tapaj pe tema asta, cu trimitere la moralitate…

Hai, bre, că mă sufoc! Tocmai corbii să ne ia la refec? Așa e, nu își scoteau ochii. Dar în sensul invers acelor de ceasornic. Pe scurt, nu se dădeau în gât reciproc, ci prin terți. Dar, în fine, obiceiul s-a păstrat într-o proporție îngrijorătoare. Acum, însă, ideologia corbilor pesediști s-a schimbat fundamental.

De când s-au anunțat rezultatele la prezidențiale și s-a confirmat dezastrul din PSD, întreb, ce credeți că s-a întâmplat? Corbii s-au încăierat între ei și ce credeți că fac?! Contrar ideologiei lor perverse, corbii își scot ochii în draci unii altora! Se ceartă între ei! Degeaba și-au pus unii ochelari de sudură, se pare că nu scapă nimeni. Au lăsat deoparte mândria și și-au lăsat liberă furia!

Iată că încă un mit pesedist s-a spulberat la numai câteva ore de la confirmarea faptului că PSD a pierdut lamentabil alegerile...Unde s-a dus mândria de altădată a corbului pesedist, care, zicea proverbul citat, se jura că în veci n-o să-i scoată ochii celuilalt? Dar preventiv purta lentile și ochelari de soare iarna!

Corbii din dotarea PSD se numără printre primele victime ale mutațiilor genetice anunțate, deși, surprinzător, nu au avut responsabilități directe în ce privește organizarea alegerilor. Nu au avut, dar tot preventiv, și-au montat ochelari fumurii pe nas...

Remarc un fapt inedit. Deși s-a susținut sus și tare că, onor, corbii nu își scot ochii unul altuia, am remarcat dibăcia, chiar profesionalismul, unora dintre ei, dovadă că au mai exersat! Dincolo de reacția lor naturală, fiind obligați să țină tot timpul ciocul mic, trebuie să remarcăm simțul practic al pesediștilor avântați în luptă la mai puțin de 24 de ore de la anunțarea rezultatelor pentru Cotroceni.

În ce constă simțul practic? Simplu. Unii corbi, care au forma corpului ca o foreză mică, sunt folosiți ca instrument pentru scos ochii. După ce a fost luată pe sus de protestatarii din PSD, doamna Dăncilă a avut senzația că se află la dentist! Drept care, fără a se pierde cu firea, a strigat: “Nu vreau, nu vreau plombe…”

Mutațiile genetice din PSD au mai generat un fenomen. S-au întors în PSD, fie și pentru o scurtă mântuire a sufletului, vulturii pleșuvi de altădată! Vulturul pleșuv Oprea, singurul din toată specia care și-a făcut cuib din stele de general și altele...E primul vultur pleșuv de la noi care a făcut ouă cu girofar! Vulturul Vanghelie, care a anunțat că donează o parte din materia sa cenușie pentru refacerea PSD...Bun vulturul ăsta pleșuv!

Nu-i vorbă, mai sunt și alții care cred, în naivitatea lor, că vor putea reface “Titanicul” din bucățele! Confirm că exact la Victor Ponta mă gândeam! După ce își vor prinde urechile în cutia de viteze a partidului, cei care s-au grăbit să o înlăture pe Viorica de la putere se vor milogi de Victor Ponta să-i scoată de acolo unde au intrat…

Și atunci să vezi cu cât patos revoluționar corbii își vor scoate din nou ochii!

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri