Cătălin Mihai ANGHEL, președintele Noua Republică Filiala Constanța, a adresat elevilor un mesaj cu ocazia deschiderii cursurilor anului școlar 2013-2014.
”Stimați domni profesori, stimați părinți, dragi elevi,
Începutul unui nou an școlar este un eveniment încărcat de emoții pentru toți cei care pășesc treptele școlii. Un an de școală este, fără îndoială, o etapă importantă în evoluția personală. Educaţia trebuie să fie centrată pe elev, pe nevoile şi particularităţile fiecăruia. Susțin și eu ideea că “Educația e cea mai puternică armă” pe care o avem pentru a dezvolta România. Pentru a nu îngroșa rândurile șomerilor de peste 10-15 ani eu cred că este important să se abordeze încă de pe acum și partea de educație antreprenorială, deschiderea către dezvoltarea personală și către zona emoțională, dar și abordarea curajoasă a temelor și metodelor colaborative moderne.
Onorați profesori, vă suntem alături ca și părinți în efortul zilnic de a-i educa pe acești tineri ce vor fi modelați cu pricepere și răbdare în următorii ani. Este o mare responsabilitate să influențezi destinele acestor elevi care pot face diferența ulterior pe piața muncii din Uniunea Europeană. Pentru că, de ce să nu o spunem, acum concurența nu este numai între școlile dintr-un sat, oraș sau țară, este vorba de o globalizare a forței de muncă. Vor reuși numai cei ce înțeleg acest lucru, se adaptează la cerințele moderne și găsesc soluții în procesul educațional pentru a-l menține la cote înalte.
Stimați părinți, doresc să vă mulțumesc pentru efortul pe care îl faceți în acești ani dificili din punct de vedere economic, dar acest efort nu este zadarnic pentru că, așa cum știți, investiția în educație este singura aducătoare de beneficii pe termen lung. Trebuie să credem despre educația copiilor noștri că este cea mai bună investiție pe care o putem face. Numai cine nu este părinte nu știe cât de greu este formezi frumos personalitatea unui copil. Câtă răbdare și timp alocat, câte eforturi financiare și de adaptare trebuie să depui pentru creșterea armonioasa a copilului tău. Dar și mândria este mare atunci când ai reușit. Cred că trebuie să ne gândim serios și la o școală pentru părinți !
Dragi elevi, orice acțiune pe care o faceți, este de fapt o alegere. Alegem între a pierde timpul sau a învăța. Alegem să iubim școala și să ne jucăm sau să fugim de școală, fugind cumva și de realitate. Sfatul meu: aveți curajul să puneți întrebări. Luați decizii. Nu contează dacă sunt greșite sau nu. Trebuie să știți că și adulții greșesc. Contează să te implici în proiectele școlare sau cele personale. Contează să faceți propuneri de îmbunătățire a orelor. Nici nu știți cât de mult contează să fi un om informat. Acum la școală este momentul vostru de a vă informa cel mai bine. Viitorul vostru se conturează încă de pe băncile școlii. Numai că nu este ușor să vi se comunice acest lucru. Vă doresc o copilărie activă și o adolescență cu pasiuni care să vă schimbe pozitiv viața.
Nu poate avea loc o reformă a societății românești fără o curățire a modului cum se face educație în România. Nu se mai poate să ne mințim la nesfârșit pe noi și pe semenii noștri că avem un învățământ de calitate, dacă nu îl facem noi de calitate.
Educația este cea mai importantă investiție pentru copiii noștri. Fără să investim în educație nu ne vom dezvolta ca națiune.
Vă îndemn la cea mai frumoasă călătorie pe care o realizează omul – cea a cunoașterii.
Când oul e spart de o forță din afara lui, viața încetează. Când coaja e spartă de forța din interiorul oului, viața începe. Toate lucrurile mărețe încep din interior. Întotdeauna.
Vă doresc un an școlar bun, plin de rezultate de care să fiți mândri.
Succes și un an școlar bun tuturor!”