Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța
„Este o premieră materializarea acestui acord între un minister şi ACOR”

„Este o premieră materializarea acestui acord între un minister şi ACOR”(1032)


Întâlnirea primarilor de comună cu reprezentanţii Guvernului, din 5 septembrie, s-a materializat prin semnarea unui acord de parteneriat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi Asociaţia Comunelor din România (ACoR).


„Vicepremierul Liviu Dragnea, din funcţia de ministru al Dezvoltării, şi preşedintele ACOR, Emil Drăghici, au parafat o înţelegere care vizează, în special, problemele cu care se confruntă primarii de comune din ţară.
Prin acord se instituie ca modalitate de lucru între cele două părţi, întocmirea unor rapoarte de progres lunare, şi este stabilit ca următoarea şedinţă comună de lucru să aibă loc în data de 31 octombrie. S-a mai stabilit ca, de fiecare dată, să prezentăm problemele pe care le întâmpinăm în administraţia publică locală şi vom veni cu soluţiile pentru rezolvarea lor. Ne asumăm ca, atunci când vom propune ceva, să venim şi cu proiecte de act normativ pentru legiferare. Ne vom prezenta viziunea, dar în aşa fel încât legislaţia din domeniu să fie armonizată”, a spus preşedintele ACOR, filiala Constanţa, Mariana Gâju.


Ea a mai spus că este o premieră materializarea acestui acord între un minister şi o structură asociativă.
„Acest minister este singurul care a dat curs solicitărilor, pentru că numai aşa vom avea mai multă coerenţă. Cred că s-a ajuns acolo unde e normal, la un dialog, la aceeaşi masă”, a mai spus Mariana Gâju.
Blocarea posturilor din administraţie, lipsa fondurilor sau starea de incompatibilitate în care se află foarte mulţi primari din ţară sunt doar câteva dintre problemele aduse în discuţie.


La rândul lui, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei publice s-a declarat mulţumit de încheierea acestui acord.
„Am lucrat împreună la acest acord de parteneriat, iar prevederile au fost discutate punct cu punct, astfel încât să ajungem la o formă finală care să ne ajute pe noi şi comunităţile locale să aibă acces la un nivel minim de civilizaţie obligatoriu, iar serviciile publice pe care le oferă comunele să fie unele de calitate. Pe de altă parte, urmărim ca primarii localităţilor să aibă suficiente pârghii administrative şi financiare pentru a putea duce la îndeplinire angajamentele luate în faţa cetăţenilor şi solicitările fireşti ale acestora”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea după semnarea acordului de parteneriat.


Potrivit documentului semnat între cele două părţi, obiectivele stabilite se referă la asigurarea unui consens la nivel naţional în vederea realizării descentralizării şi creşterii capacităţii administrative a colectivităţilor locale, la asigurarea transparenţei şi consultarea ACOR în elaborarea proiectelor de acte normative care privesc în mod direct comunele şi la consolidarea autonomiei locale a colectivităţilor locale, prin promovarea de măsuri pentru creşterea capacităţii administrativ-financiare şi eficientizarea serviciilor publice.

Totodată, acordul mai are în vedere asigurarea aplicării în mod unitar a principiilor autonomiei locale şi descentralizării, dezvoltarea parteneriatului cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea perfecţionării cadrului legislativ şi instituţional, şi asigurarea finanţării pentru proiectele de dezvoltare locală.

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri