OCTOMBRIE, ÎN DELTA DUNĂRII(1400)

Paradoxal, de Delta Dunării, la SFÂNTUL GHEORGHE, m-am îndrăgostit într-o iarnă, când totul din jurul meu părea că face parte din garderoba unei prințese minunate, care își etala veșmintele domnești. Cu cât mă apropiam de ea și întindeam mâinile ca să o ating, cu atât, măsurându-și pașii, ca o micuță japoneză, se depărta..Îi simt și acum respitația rece, pentru că nu ne mișcam în anotimpul ei propice.

Mă aflam, în plină iarnă, pe nava “Nutria”. Eram în documentare în zonele unde cineva dăduse foc la stuf, punând în pericol mai multe așezări din Delta Dunării. Flăcările se vedeau de la zeci de kilometri, ca și cum ar fi ars niște sonde! Am remarcat atunci un lucru. În ciuda temperaturilor ridicate din zonele incendiate, chipul de gheață al Deltei a rămas intact! Aceeași obrăjori frumoși, parcă rumeni ca un măr din care vrei să muști ca din fructul oprit. Și ochii. Cum să spun, precum ochii timizi cu care m-a fascinat întotdeauna Mona Lisa. Atunci m-am îndrăgostit de Delta Dunării.

Câteva luni mai târziu, în mai, când Delta și-a dat frumusețea pe față, am realizat cât de norocos sunt! Mult mai târziu, am mai înțeles ceva în plus, ceea ce este valabil și astăzi. Nimic nu este întâmplător. La “Ecodelta” m-a luat Ilie Șerbănescu, corespondentul de atunci al TVR. Nu mi-am imaginat o clipă că din acel moment, exact din acel moment, când nu cunoșteam pe nimeni în Tulcea, va începe cea mai lungă și cea mai frumoasă poveste din viața mea, care a durat peste 20 de ani! Într-o zi, exact așa cum a început, așa s-au și încheiat peste 20 de ani de prietenie cu Cornel Ivanov, un personaj fantastic, imposibil de clonat! Ca și Delta Dunării, de altfel. Nu m-am întrebat și nu mă întreb nici acum din ce cauză s-a produs ruptura. Eu nu am făcut nimic deosebit, am primit în dar de la Dumnezeu această prietenie. Și tot Dumnezeu mi-a luat-o, cu siguranță, nemulțumit de maniera în care am tratat darul primit de la el...Dumnezeu îți dă o singură dată! Acum, de câte ori am posibilitatea, merg în Insula păsărilor și acolo mă rog la Dumnezeu să mă ierte! Chiar și după ce am auzit că Dumnezeu te iartă o singură dată. Dar niciodată peste rând...Doar peste groapă.

Poate vreți să mă întrebați de ce în Insula păsărilor… Pentru că se apropie luna octombrie. Și, în fiecare an, 20 la rând, în prima jumătate a lunii octombrie, ne întâlneam la Sfântul Gheorghe. “Ziua pescarului” era sărbătoarea lui de suflet. Era singurul loc unde era Ivanov cel adevărat, cu strămoșii lui, cu obiceiutile lui, cu limba lui învățată de la părinți, cu dansurile lui spectaculoase care sfârșeau întotdeauna cu cămașa sfâșiată la piept, cu lacrimi simbolizând dorul de cei dragi… În octombtie, Ivanov, întruchipând imaginea unui lup frumos, se întorcea la haita lui de pescari din Sfântul Gheorghe. Aceasta este imaginea mea ori de cîte ori ajung în Insula păsărilor și, în mod deosebit, la Sfântul Gheorghe, în octombrie...