Zilele acestea, Constanța este gazda conferinței naționale de asistență socială cu tema „Implicațiile Codului Administrativ asupra instituțiilor publice de interes local” la care participă reprezentanți ai direcțiilor de asistență socială din 25 de orașe.
„Sunt extrem de onorat că ați ales orașul nostru pentru lucrările unui corp profesional de care avem mare nevoie”, a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău care a fost prezent la deschiderea evenimentului.
La eveniment participă și Ștefana Zibileanu, președintele Corpului Profesional al Specialiștilor în Servicii Sociale, precum și Aurel Simionescu, directorul pentru Dezvoltare Instituțională Municipală din cadrul Asociația Municipiilor din România .
Pe lângă tema generoasă a conferinței, discuțiile au vizat și noutățile în domeniul social, precum și prezentarea unor inițiative legislative.
Directorul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, Emil Mereuță a prezentat principalele proiecte ale municipalității în domeniul asistenței sociale, realizările, dificultățile întâmpinate, dar și soluțiile adoptate.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanța – Direcția Generală de Asistență Socială Constanța și de Asociația Municipiilor din România – Corpul Profesional al Specialiștilor în Servicii Sociale.