
ȘCOLILE POLITICE DE VARĂ AU LUAT LOCUL ȘCOLILOR DE TURISM!(562)
Din păcate, lunga și tumultoasa istorie a turismului de pe litoralul românesc este adeseori ignorată pe nedrept. Au ajuns tot felul de teoreticieni neaveniți să ne compare cu cei care cândva erau piticii turismului estival. A ajuns Bulgaria termen de comparație! E drept, sunt unele diferențe. Ușor de depășit după ce sudul litoralului își va schimba fața total. De altfel, acesta este obiectivul principal al unui amplu program de refacere a tuturor stațiunilor din sudul litoralului românesc. Deocamdată, au fost scoase la licitație toate vechiturile. Ele vor fi supuse unor operațiuni gen “Recuperare- Recondiționare-Refolosire”. Deci se poate!
De ce nu am făcut treaba asta până acum? Din cauza unor așa-ziși afaceriști precum frații Micula! Am fost într-un hotel exploatat ani de zile de domniile lor. JALE MARE! Înaintașii turismului românesc au fost abandonați în diverse arhive. Centrul de perfecționare a cadrelor din turism din Constanța a fost desființat. Avem, în schimb, toată vara, pe întreg litoralul, tot felul de școli politice! Nu îmi pare deloc potrivit amestecul de turiști cu noua nomenclatură! Cui și la ce folosesc atât de mulți activiști? Cum este să înveți în costum de baie despre viața revoluționară a tovarășului Ion Iliescu? Nu mai întreb pe sprânceana cui sunt organizate aceste școli politice și, repet, la ce folosesc ele! Dintr-un anumit punct de vedere, ajută parțial și turismul de pe litoral. De regulă, cursanții școlilor politice sunt cazați în unități hoteliere aproape goale!
Am ajuns să ne închinăm la așa-zișii mari investitori străini, care ne trag tot timpul de urechi și ne tratează ca pe niște servitori! Ca să facă și mai mare diferența între noi și restul lumii, au angajat tot felul de băștinași din țările subdezvoltate! Ca să ce? Ca să ne demonstreze pe bani puțini că nu suntem în stare de nimic! Știu că patronii din turism se confruntă cu o mare problemă: personalul. Dar, fie vorba între noi, nimeni nu face nimic în această privință.
Întreb și eu când văd toată floarea cea vestită a politichiei cum se lăfăie la soare. Întreb. Cum ăștia, care nu sunt niște minți sclipitoare, știu când trebuie să organizeze școli politice la mare și la soare? E drept, au și noroc! Au prins un septembrie de vis! În rest, după școala de vară, ies toți la fel: BRONZAȚI.
În opinia mea, avem mai multă nevoie de lucrători bine pregătiți profesional în turism decât de activiști de partid! Ce fac ei? Taie frunză la câini. Da, dar cei care taie sunt trecuți prin școlile politice de vară de pe litoral! Au atestat. Dar eficiență? Când se plimbă în grup și vorbesc tare, fiecare în limba lui de județ, ai impresia că stațiunile sunt pline de turiști! Este doar o iluzie…
Noroc cu Mohamnad Murad, care mai atribuie câte o vină și un defect turistului român! Sau câte un rechizitoriu presei, catalogată ca fiind “iresponsabilă”!
Articole recomandate
Primăria Cumpăna, alături de cei aflați în nevoie: Bucuria Paștelui, împărtășită prin fapte

Mesajul primarului Valentin Vrabie către toți cetățenii municipiului Medgidia

CONSTANȚA. Circulație interzisă pe mai multe drumuri județene

Platforma online maisimplu.gov.ro, pentru debirocratizarea administrației

Început de săptămână, dar și de probe în caloriferele constănțenilor

Constanța, - Capitala Tineretului din România -, este o bucurie și o mândrie pentru noi toți, tineri ai acestui oraș. Este un pas înainte pentru întrega comunitate constănțeană
