NEPTUN-OLIMP VA RECĂPĂTA TITLUL DE PERLA LITORALULUI ROMÂNESC...

NEPTUN-OLIMP VA RECĂPĂTA TITLUL DE PERLA LITORALULUI ROMÂNESC...(2312)



“Panoramic”, “Belvedere” și “Amfiteatru”, trei hoteluri unde am petrecut cele mai frumoase vacanțe în stațiunea Olimp. Câtă vreme manageriatul a fost asigurat de Doru Dobre, “Panoramic” s-a numărat printre unitățile hoteliere reprezentative din sudul litoralului, unde veneau foarte mulți nemți. Pe neașteptate, în plină glorie, într-o vară, cineva a pus lacătul pe ușă! Panoramic-Amfiteatru-Belvedere au fost “trase pe dreapta” ca simple mormane de fier vechi!

Într-un an, pe la sfârșitul lunii mai, am luat la pas stațiunile din sudul litoralului românesc cu intenția de a face o anchetă în legătură cu stadiul pregătirilor privind deschiderea sezonului estival. Ca să mă edific asupra situației reale din teren, am parcurs pe jos toate stațiunile din această parte a litoralului. Față de alți ani, am hotărât să intru în hoteluri pe ușa din spate și prin locurile secundare. Însoțit de Andrei Antică, unul dintre cei mai buni fotoreporteri pe care i-a avut “România liberă” am realizat două pagini de fotoreportaj cu dezastrul bine ascuns de ochii lumii! Am descoperit, practic, la acea oră, un veritabil cimitir al turismului de pe litoral. Era o tristă așa-zisă armonie între epavele de pe mare și cele hoteliere de pe uscat! Cum o fotografie face cât 1.000 de cuvinte, fotoreportajul nostru a declanșat diverse stări și reacții printre factorii de răspundere de atunci! Unii ne-au amenințat în fel și chip, alții ne-au acuzat că am sabotat turismul de pe litoralul românesc și au început să răcnească la noi! Metodele descrise se practică și astăzi, într-o proporție destul de mare, cam de aceleași personaje sus-puse! Un singur om a dat dovadă de tact și multă înțelepciune în situațiile descrise mai sus: Dan Matei Agaton, pe atunci, ministrul Turismului.

Toate aceste lucruri, oarecum ciudate, s-au întâmplat în cea mai neagră perioadă din existența sudului litoralului, în Neptun, Olimp, Jupiter etc. Nu am înțeles multă vreme de ce foarte multe hoteluri fuseseră transformate în veritabile depozite de fier vechi! Un singur investitor străin dădea semne că știe să se manifeste și să se descurce în acest labirint. Mohammad Murad, care, la vremea privatizării unor unități hoteliere, a beneficiat și de sprijinul presei!

Dar să ne întoarcem la momentul schimbării mentalității la Neptun, când factorii de răspundere actuali din turism și-au stabilit un obiectiv îndrăzneț: Neptunul să redevină “perla litoralului românesc!” Noua conducere a S.C. Neptun-Olimp S.A. a luat câteva decizii curajoase și benefice pentru zona de sud a litoralului. A desființat cimitirele hoteliere, însumând toate unitățile scoase din circuitul turistic în baza unor decizii aberante sau cu...tâlc! De-a dreptul fantastic, după o minte nemțească, hotelurile incluse în această operațiune au fost scoase la vânzare! “Vechiturile” valorificate astfel au avut succes, prețurile hotelurilor degradate de pe litoral fiind mai mult decât avantajoase. Drept dovadă, la “standuri” s-au prezentat investitori cunoscuți în lumea afacerilor din turism. Din start s-au înregistrat câteva recorduri inedite. Lumea afacerilor din turism s-a înviorat. S.C. Neptun-Olimp S.A. a demonstrat că și-a schimbat mentalitatea învechită. Mai bine mai târziu decât niciodată!

Sudul litoralului - RENAȘTEREA.

Primele zece hoteluri aflate într-o stare avansată de degradare, care cumuleză peste 2.500 de camere, au fost vândute, la prețuri relativ mici. Conform profit.ro, hotelurile, pentru care a fost plătit, în medie, 9.000 EUR/camera, urmează să fie renovate până anul viitor, iar investițiile sunt programate să fie recuperate, în medie, în 5 ani. Investitorii s-au orientat în ultimii ani către unități aflate într-o stare avansată de degradare și care fie au fost vândute de proprietari, fie au fost scoase la vânzare de către ANAF, în contul datoriilor bugetare.

Așa s-a întâmplat cu cinci hoteluri deținute de frații Micula. Hotelurile Romanța din Neptun si Slatina din Olimp, tot ale fraților Micula, au fost achiziționate de doi investitori care mai dețin la mare hoteluri. Unul dintre ei este Ion Dumitrache, având Bavaria Blu din Mamaia, și Holliday din Olimp. Un alt mare investitor de pe litoral, Nicolae Bucovală, a cumpărat hotelul Oltenia din Olimp de la Gheorghe Bosînceanu, iar hotelul Victoria din Mamaia a fost cumpărat de către o elvețiancă de origine română. Un investitor libanez care administrează mai multe hoteluri în România a cumpărat și hotelul Anca din Venus. Proprietarul grupului arab Mohammad Omar Bin Haider Holding (MOBH), un conglomerat cu sediul la Dubai, se pregătește să cumpere nu mai puțin de 10 hoteluri din sudul litoralului românesc, ajungând deja în România și având o discuție și cu guvernanți români.

 

Informaţiile publicate de Profit.ro menționează un fapt ieșit din comun:

Actiunile societății Neptun-Olimp au crescut la bursă cu 246.15%! 

Ultima tranzacție efectuată: S.C Perla Majestic S.A. a câștigat licitația referitoare la achiziția activelor societății S.C. Flamingo Estival 2002 S.A.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri