
Consiliului local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară(567)
DISPOZIŢIA NR. 3665
privind convocarea Consiliului local al municipiului Constanţa
în şedinţă ordinară
Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa;
Având în vedere prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (5) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
DISPUN:
Art. 1 Se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, 29 august 2019, ora 1200, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa.
Art. 2 – (1) Proiectul ordinii de zi, cu menţionarea titlurilor proiectelor de hotărâri, a iniţiatorului şi a comisiilor de specialitate ale căror avize au fost solicitate este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziţie.
(2) Proiectul ordinii de zi va fi adus la cunoştinţă locuitorilor municipiului prin mass-media şi prin afişarea pe pagina de internet a Primăriei municipiului Constanţa.
Art. 3 Proiectele de hotărâri au fost transmise în format electronic comisiilor de specialitate pentru obţinerea avizelor în conformitate cu competenţele fiecărei comisii.
Art. 4 Proiectul ordinii de zi se transmite consilierilor locali în format electronic la adresele de poştă electronică comunicate.
Art. 5 Consilierii locali sunt invitaţi să formuleze şi să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri.
Art. 6 Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală, Compartimentul comunicare şi relaţii mass-media şi Direcţia tehnologia informaţiei şi relaţii publice vor duce la îndeplinire prevederile prezentei dispoziţii, iar Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală va comunica dispoziţia, spre ştiinţă, Instituţiei prefectului judeţului Constanţa.
PRIMAR,
DECEBAL FĂGĂDĂU
CONSTANŢA
DATA 23.08.2019
Articole recomandate
Anunţ important pentru reprezentanţii asociaţiilor de locatari/proprietari

Fără apă caldă și căldură, îmtr-un perimetru zonal din Constanța!

Linia City TOUR, reintrodusă în minivacanța de 1 Mai

Trafic îngreunat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța!

POLARIS M HOLDING angajează în condiții avantajoase!

Informații suplimentare privind traficul îngreunat pe bulevardul Tomis din Constanța!

POLARIS M HOLDING angajează în condiții avantajoase!

Avarie pe strada Mihai Eminescu din Eforie Nord!
