AMINTIRI DE 23 AUGUST(1366)

Dimineața zilei de 23 August, în anii copilăriei mele, era una specială. Era, la vremea mea, în anii 70, cea mai mare sărbătoare pentru națiunea română. Chiar dacă tatăl meu era ofițer al Armatei Române, specialitatea Geniu, nu eram îndoctrinat nici politic și nici religios. Pentru mine și prietenii mei din cartierul de la gară, punctul de atracție al zilei de 23 August îl reprezenta defilarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii și, în cazuri deosebite, a Armatei. Mama mă îmbrăca întotdeauna în uniforma școlară, care includea și cravata de pionier, considerând că era ținuta adecvată zilei de 23 August. Chiar dacă pantalonii de la uniformă prezentau urme vizibile ale contactului cu terenurile de fotbal de la gara Constanța, cel mai impunător fiind “Maracana”, de lângă blocul turn...

La defilare, mergeam cu prietenii. De la gară, o luam pe jos, pe strada Ștefan cel Mare, până pe bulevardul Tomis, pe unde trecea coloana oficială. Nu stăteam niciodată într-un singur loc, în ciuda tuturor interdicțiilor impuse de autorități! Desigur, spre enervarea unor “tovarăși de nădejde”. Ideal era să apuci un loc lângă tribuna oficială, de unde se vedea totul ca în palmă. Inclusiv, dacă te interesa, pe ”conducătorul” iubit al județului Constanța! Eram mult prea tineri ca să ne preocupe pe noi componența tribunei. Defilarea reprezenta în sine momentul culminant al unei zile cu multe și mari semnificații pentru acea perioadă. Care, subliniez, fiind vorba de anii 70, era mult mai lejeră. Cu alte cuvinte, încă nu ajunsese, în ce privește starea națiunii, cuțitul la os...

Îmi amintesc că ne îngrămădeam cu toții în diverse puncte ale orașului ca să facem rost de stegulețe cu însemnele patriei. Și atunci, ca și acum, oamenii, dar mai ales vecinii mei, știau să profite, după defilare, de ziua liberă. Cei mai mulți dintre constănțeni preferau să meargă la Restaurantul Măcelăresc din Constanța, vestit pentru preparatele sale la grătar, mai ales micii! Aici am “marcat” cu vin de casă și organe la grătar, momițe, rinichi etc. cele mai importante momente din viața mea...De aici, am plecat, târând după mine o valiză din lemn, în armată...Niște negustori au îngropat “Măcelărescul”, reduta tinereții noastre, cu toate nebuniile posibile și imposibile.

Ca mine, sunt sute de constănțeni care nu au uitat că în, ziua de 23 August, nostalgicii petreceau la Restaurantul Măcelăresc clipe de neuitat. Când spun nostalgicii mă refer la cei care adorau de-a dreptul maniera în care interiorul unității era amenajat cu mult stuf. De aici senzația că tot timpul acolo este toamnă, o senzație care te determina să ceri must și pastramă! Indiferent de anotimp!