Primarul Valentin Vrabie: Solicit și pe această cale acordarea respectului cuvenit cetățenilor municipiului Medgidia

Primarul Valentin Vrabie: Solicit și pe această cale acordarea respectului cuvenit cetățenilor municipiului Medgidia (2691)


Vă transmitem declarația primarului municipiului Medgidia, postată pe o rețea de socializare: 

"Domnule președinte Horia Marius Țuțuianu, vorbiți despre ,,ECHIDISTANTA” folosită în activitatea dumneavoastră la Consiliul Județean Constanța. Vă întreb dacă aveți habar care este înțelesul acestui termen în condițiile în care la alocările bugetare din ședința de consiliu de ieri unui cetățean din municipiul Medgidia ați vrut să îi dați 2 lei iar unui cetațean din Comuna Dumbrăveni peste 800 lei.
Dacă dumneavoastră considerați că este ,, ECHITABIL” ca unui municipiu care are în subordine atât o unitate sanitară cât și instituții de învățământ care deservesc peste un sfert din acest județ să îi alocați o sumă de cinci ori mai mică decât unei comune cu 600 de locuitori atunci cred că ar trebui să păstrați echidistanța față de o funcție pe care nu o meritați. 100 000 lei alocați municipiului Medgidia cu peste 40 000 de locuitori, 500 000 lei alocați unei comune cu 600 de locuitori.
Solicit și pe această cale acordarea respectului cuvenit cetățenilor municipiului Medgidia pentru că nu avem nevoie de firimiturile dumneavoastră și nici de praful în ochi cu care încercați să ne prostiți!
Județul Constanța are nevoie de un președinte care cunoaște în detaliu problemele comunităților, care are habar despre actul administrativ și care împarte banii “echitabil” nu “echidistant”!
Anexez și listele cu sumele propuse spre alocare pentru a vedea “echidistanța” de care dă dovadă președintele Consiliului Județean Constanța.

ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor.
ECHIDISTÁNT, -Ă, echidistanți, -te, adj. 1. (Despre puncte, drepte, planuri etc.) Care se află la distanțe egale față de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanțate între ele."

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri