Când avem lupte de dus, ba cu unii ba cu alții, putem să învățăm de la cei care au avut parte de așa ceva, ba din vina lor ba din vina altora, și au învins sau nu.
Napoleon Bonaparte ne transmite și nouă din uriașa dumisale experiență:
1- o armată de oi, condusă de un leu va învinge o armată de lei condusă de o oaie.
(Aș putea da exemple de pe la noi dar mi-e rușine sau mi-e frică.)
2- arta de a conduce constă în a nu permite oamenilor să îmbătrânească deținând aceeași funcție.
(Mai știe cineva ceva despre domnul Iliescu?)
3- un lider este un comerciant de speranțe.
(Minte-mă frumos, domnule politician, te rog.)
4- cel mai bun mijloc de a îți tine cuvântul este să nu ți-l dai niciodată.
(Una este ce spui în campania electorală și altceva ce faci după. Câte exemple avem noi la Constanța!)
5- oamenii de geniu sunt meteori care trebuie să ardă pentru a ilumina epoca lor.
(Acum e lumină peste tot și nu mai avem nevoie.)
6- religia este cea care-i impiedică pe cei săraci să-i ucidă pe cei bogați.
(E rău cu rău dar mai rău e fără rău.)
7- în vocabularul meu cuvântul imposibil nu există.
(De aceea nu mai intru eu în politică.)
8- comandantul trebuie să aibă atâta caracter câtă inteligență. Oamenii care au multă inteligență și puțin caracter sunt cel mai puțin indicați.
(Nu prea mai găsim ce ne trebuie.)
9- ne putem opri în timpul urcării dar niciodată în timpul coborârii.
(Ce e sus e și jos.)
10- iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei care te-au insultat.
(Și dacă m-au insultat, ce? Atâta i-a dus capul.)
11- soldații sunt cifrele care rezolva problemele politice.
(Ce tâmpenie! Cum să trimiți tineri la moarte doar pentru a avea tu dreptate?!)
12- poți face orice cu baionetele, numai nu poți sta pe ele.
(Cu baionetele poți face numai crime!)
13- forțele militare nu sunt suficiente pentru a apăra țara, în timp ce țara apărată de popor este invincibilă.
(Forțele militare nu apără numai țara. Îi apără pe comandanţi.)
14- pentru a duce un război am nevoie de trei lucruri: în primul rând bani, în al doilea rând bani, în al treilea rând bani.
(Banii tăi, sau banii noștri?!)
15- spațiul îl putem recupera, timpul - niciodată.
(Să facem bine cât mai avem timp.)
16- mulți oameni, ca și cifrele, capătă valoare și prin poziția lor.
(Să punem unde trebuie numai oameni valoroși.)
17- capacitatea de a repurta victorii strălucite stă și în capacitatea de a suferi înfrângeri.
(Fac și au pe deșteptul acum când știu că Napoleon e dus dintre noi.)
Constanța, Dobrogea, România au acum nevoie de lideri pricepuți în fapte bune mai mult ca niciodată.
Și ce dacă?!
Se pare că liderii noștri, care pe unde or mai fi, au cu totul alte preocupări, mai personale.
Și noi votăm, votăm, că ce altceva mai putem face?