Reacții pozitive după publicarea materialelor din ziarul TIMPUL despre “starea națiunii” din PNL Constanța! Îndemnuri la unitate și coeziune în partid. Gesturi de-a dreptul emoționante! Mergem înainte! Îndemnuri clasice: “Nu mor caii când vor câinii!” Doar cei care complotează cu PSD împotriva PNL! Firesc. PNL nu s-a întors niciodată din drum și nici nu s-a oprit la jumătatea lui...
Pun și eu o întrebare precum cea cu portofelul din filmul B.D. Ceva în genul: “Ce facem noi dacă găsim pe stradă un portofel plin cu bani?” Așadar, dacă îmi permiteți, reformulez: “Ce facem noi dacă, flămânzi fiind, găsim pe masă o oală mare cu capac?” Răspunsul corect ar fi: “Nu o băgăm în seamă și ne vedem de drum.” Dar există și un răspuns parșiv. Citez: “Ne băgăm nasul în ea.” Halal educație! Halal apucături!
Din păcate, există încă mulți indivizi, cu predilecție politicieni, dar și pricopsiți ai soartei, miliardari autentici, care își bagă nasul unde nu le fierbe oala! Dacă vor partid de-a gata, de ce nu se duc la obor? Acolo au șansa să primească o umbrelă drept bonus. Să își ia un zmeu pe post de partid. Măcar au șansa să-l înalțe cât vor ei! Pentru ei, partidul e ceva de unică folosință. Și-au făcut treaba și după aceea îl abandonează într-un tomberon! Da, le place să își bage nasul peste tot! Chiar dacă nu este sănătos și nici frumos...
În general și, în mod special, în treburile interne ale PNL! Curios, deși este un partid estetic, curat și de ținută, sunt persoane care confundă PNL cu o oală în care dumnealor pot să își bage nasul când vor și ori de câte ori vor! Doar pentru faptul că vremelnic au ocupat o funcție de conducere! L-am criticat pe Ion Iliescu, fostul președinte al țării, că nu se lasă dus de pe funcțiile de conducere care i-au tulburat mințile. Ca să văd acum un liberal tăvălindu-se pe jos și care, deși este ora închiderii, nu vrea să plece acasă! De unde și până unde a ajuns el “înțeleptul partidului”? Ce repede își procură indivizii ăștia tot felul de aureole, aripioare de sfinți, coroane cu spini, merite personale reșapate, fapte de vitejie de doi lei, scuze pentru a fi considerați nemuritori, medalii.
Revin. Se spune despre cutare că este, repet, “înțeleptul partidului”. Să ne dea și nouă un exemplu de măsură înțeleaptă luată de domnia sa în beneficiul PNL. Până la instalarea noii conduceri județene a PNL, partidul a fost folosit în diverse forme și capacități de testare, ca rampă de lansare a unor personaje sinistre care nu aveau și nu au, nici astăzi, nici în clin și nici în mânecă cu liberalismul...Ba, mai mult de atât, s-a recurs la plimbarea elefantului! Adus cu arcanul în PNL. Conducerea de atunci a partidului s-a lăsat dezarmată și nu a făcut nici un gest din care să reiasă că s-ar opune! Cine era în fruntea partidului? ÎNȚELEPTUL! “Înțeleptul” și discipolii săi... Momente emoționante a generat și Vasile Blaga, care, după cum istoria a dovedit, nu a jucat un simplu rol decorativ. Vrea “înțeleptul” ca istoria să se repete? Să ne întoarcem la ridicol? În locul elefantului, a fost împins în față El Zorab! Tot pe post de candidat din partea PNL la Primăria Constanța! Eterna poveste, în care calul de dar nu se caută la dinți!
Întreb după modelul portofelului. Ce treabă avea “înțeleptul” cu El Zorab? Dacă stăteau în banca lor, înțelepți erau! Au trecut amândoi peste conducerea colectivă și au generat un nou talmeș-balmeș în partid! Socoteala “înțeleptului” a fost simplă. Dacă propunerea lui nu rămâne în picioare, măcar să facă în ciudă noii conduceri a partidului! Sau poate spera să vină la el liderul și să-l roage să îl scoată din încurcătură!
Nu poți să spui că “înțeleptului” nu-i merge mintea în chestiuni de genul “ațâță-i, drace!” De aia nici nu vrea să plece din politică! Unde poți să-ți pui în practică diversiunile? Unde, stimați tovarăși, dacă nu în politică! Unii dau chix și recunosc că atâta pot!
Noroc cu Bogdan Huțucă! El ține PNL Constanța în echilibru! El și noua sa echipă ...