PRUNCUL, AMERICANII și MEDGIDIA(2735)

Mi-au rămas bine întipărite în minte chipurile medgidienilor veniți la Sala Sporturilor ca să-l susțină pe primarul Valentin Vrabie într-o cauză dreaptă legată direct de soarta orașului. Sala Sporturilor era arhiplină! Au participat cetățeni de toate vârstele, de toate etniile, blajini, tulburător de simpli, educați, cu gândul la ziua de mâine etc. Chiar la visul american, care, iată, prinde contur! Cu un numitor comun: dragostea fără frontiere față de orașul lor! Știți ce m-a impresionat foarte mult la întâlnirea cu reprezentanții Ambasadei SUA la București? Faptul că toți membrii delegației vorbeau românește! Asta înseamnă respect și o dovadă de continuitate.

La Sala Sporturilor, se vedea de la o poștă că susținătorii primarului nu au școala mitingiștilor versați și nici “materialul didactic” folosit în astfel de împrejurări. Că sunt marcați de acea revoltă care se putea citi pe chipul celor care au asistat neputincioși la “decapitarea” economiei locale, cu IMUM-ul și aproape toate suratele sale. Chiar și atunci când strigau diverse lozinci, cu jumătate de gură, o făceau cu o anumită decență.

Medgidia a fost întotdeauna un oraș al prieteniei și ospitalității și refuz să cred că s-a schimbat ceva în concepția sa. Oraș al florilor. În tinerețea mea, așa arăta Medgidia. Ca un oraș al florilor. Vezi fotografia cu care am ilustrat materialul.

Dorul de Medgidia.
La Constanța, după repetiții, artiștii de la Teatrul de revistă Fantasio se strângeau la o cafea la restaurantul Modern de peste drum. Acolo mă duceam aproape zilnic să-i văd de aproape pe Dan Spătaru și Jean Constantin. Și tot acolo l-am surprins pe Dan Spătaru în postura romanticului incurabil. Da, atunci când îl apuca dorul de Medgidia. În postura visătorului incurabil. Da, ori de câte ori se gândea la măicuța lui...Ori de câte ori știa că îl așteptă un om. Sau dacă se întâmpla să treacă fanfara militară…

La Medgidia, în materie de prietenie, am trăit experiențe plăcute. Despre frumusețea prieteniei. Depre trăinicia ei și legăturile sale cu adevărul. Despre forța pe care ți-o dă prietenia atunci când te afli într-o mare cumpănă. Despre bucuria pe care o trăiești atunci când realizezi că nu ești singur pe lume.

Și totuși de ce Medgidia este uneori nefiresc de tristă? Aș îndrăzni să dau un răspuns. Pentru că unii au denaturat complet conceptul de prietenie. Pentru că prietenia este pusă frecvent în slujba interesele meschine. Pentru că unii transformă prietenia în dușmănie! Războiul și prietenia sunt două noțiuni incompatibile.

În ciuda diversității etniilor existente în teritoriu, aici își găsește locul și Tache, și Ianke și Cadâr! Nu au fost răzmerițe. Nu au fost dispute interetnice. La Medgidia, se menține la putere o singură dictatură: cea a bunului simț. Medgidianul și-a depășit cu mult prerogativele, fiind un cetățean activ. Caracteristici: sensibilitate fără egal, sinceritate copleșitoare, dăruire în tot ce face, respect față de Medgidia și oamenii săi.

Când eram militar în termen la școala de șoferi din curtea regimentului din Medgidia aveam un obicei. Mă urcam pe un dâmb și priveam, seara târziu, după ce se întuneca, cât de sclipitor arăta orașul când era luminat! Încă de atunci, am constatat că, în ciuda încercărilor prin care a trecut și trece, Medgidia nu crede în lacrimi! Fiecare lumină corespundea unei inimi care bate doar pentru Medgidia! Ca și astăzi.

Exemplu.
Zilele trecute, o doamnă îmi mărturisea că articolul meu intitulat “Maternitatea americană” i-a trezit nostalgii în suflet. Acolo a născut primul său copil și a devenit mamă. Indiferent în ce colț al lumii s-ar duce, bucuria aducerii pe lume a unui prunc trece prin Medgidia. Doamna în cauză, căreia îi mulțumesc pentru aprecieri, m-a determinat să încerc să aflu la care maternitate din Medgidia m-am născut în urmă cu 62 de ani! Ce constat? Tot mai mulți sunt cei care vor să își reînoiască legăturile cu orașul lor natal!

Cum? Cu potențialul său! Cu cartea sa de vizită și cu atâția susținători! Cu fotografii de familie de genul: Pruncul, americanii și Medgidia! Cu viitorul creionat din aproape în aproape!